Vi09242021

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

DE CE este bine să mănânci OUĂ

oualeBogate în vitaminele A, B2, B5 şi B12, dar şi în calciu, potasiu şi magneziu, ouăle sunt un aliment recomandat de medicii nutriţionişti. Datorită aportului de substanţe nutritive, ele ajută la menţinerea sănătăţii ochilor şi chiar contribuie la reglarea nivelului de colesterol.

Iată care sunt motivele pentru care consumul de ouă este benefic pentru sănătatea organismului:

1. Ouăle sunt unele dintre cele mai nutritive alimente

Un ou conţine vitaminele B12, B2, A, B5, E dar şi seleniu, calciu, fier, potasiu, zinc şi magneziu. Aproape toţi nutrienţii sunt conţinuţi de gălbenuş, în vreme ce albuşul conţine doar proteine. Potrivit sursei citate, un ou are aproximativ 77 de calorii.

2. Ouăle reglează nivelul de colesterol

Principalul motiv pentru care multe persoane evită să mănânce ouă este teama de a nu avea probleme cu colesterolul.

Acest argument nu este unul valid însă, susţin nutriţioniştii. Chiar dacă un ou mare conţine puţin peste 200 de miligrame de colesterol, asta nu înseamnă că el provoacă o creştere a nivelului de „colesterol rău" din organism. Ficatul produce colesterol în fiecare zi, astfel că, dacă o persoană îşi ia colesterolul din diverse alimente, organismul va înceta să producă, explică specialiştii.

Mai mult, consumul de ouă tinde să crească nivelul „colesterolului bun" şi transformă „colesterolul rău" într-un subtip ce nu este asociat cu creşterea riscului de infarct.

Un alt studiu a demonstrat că trei ouă consumate pe zi reduce rezistenţa la insulină, precizează sursa citată.

3. Ouăle conţin colină, un nutrient important pentru sănătatea creierului

Colina este un nutrient mai puţin cunoscut, deseori încadrat în categoria complexului de vitamine B. Acesta este necesară pentru sinteza acetilcolinei, primul neurotransmiţător identificat atât la nivelul sistemului nervos central, cât şi la nivelul sistemului periferic. Un nivel scăzut de colină provoacă boli de ficat, de inimă şi chiar probleme neurologice. Potrivit sursei citate, un ou conţine aproximativ 113 miligrame de colină.

4. Ouăle conţin proteine formate din lanţuri „perfecte" de aminoacizi

Există 21 de tipuri de aminoacizi pe care organismul îi utilizează în elaborarea proteinelor. Corpul este însă incapabil să producă nouă dintre aceşti aminoacizi, astfel că ei trebuie luaţi din diverse alimente, printre care şi ouăle.

Acestea sunt printre cele mai bune surse de proteine şi în cazul celor care trebuie să ţină anumite diete sau regimuri alimentare.

5. Ouăle conţin luteină şi zeaxtină

Cei doi antioxidanţi menţionaţi mai sus au un rol important în protejarea ochilor. Conţinute de gălbenuşul oului, luteina şi zeaxtina reduc riscul apariţiei cataractei şi contruibuie la menţinerea sănătăţii retinei.

Conform unui studiu, consumul unui gălbenul de ou zilnic, timp de 4 săptămâni şi jumătate creşte nivelul de luteină din sânge cu până la 50%, iar pe cel al zeaxtinei cu până la 142%.

6. Consumate la micul dejun, ouăle ajută la pierderea arderea grăsimilor

Pe lângă vitamine şi minerale, ouăle conţin şi carbohidraţi, motiv pentru care sunt în topul celor mai hrănitoare alimente. Din acest motiv, un mic dejun care include ouă este de ajutor celor care vor să slăbească. Asta pentru că organismul îşi ia substanţele de care are nevoie din această gustare, iar pe parcursul zilei persoana respectivă nu va mai simţi nevoia să mănânce foarte mult.

Cu toate acestea, specialiştii precizează că cele mai sănătoase sunt ouăle de casă, întrucât cele din comerţ provin de la găini „stresate" – ţinute în cuşti foarte mici şi hrănite cu substanţe care le accelerează creşterea. sursa: gandul.info