Ma05262020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Românii ar putea scăpa de IMPORTURILE de gaze ruseşti. Începe faza de exploatare a celor 42 de MILIARDE de metri cubi din Marea Neagră

gaze.romaiarusiaGigantul american Exxon, împreună cu OMV Petrom, continuă căutările de gaze în Marea Neagră şi intră în cea de-a doua fază de explorare. Noua platformă va fi ancorată săptămânile viitoare în apele adânci ale mării ca să confirme cantităţile de gaze naturale descoperite iniţial. Este vorba de cel puţin 42 de miliarde de metri cubi, o cantitate care ne-ar putea scăpa de importurile scumpe de la ruşi.

Decizia de exploatare a resurselor de gaze din Marea Neagră va fi luată în 2015, nu doar pe baza cantităţilor descoperite, ci şi în funcţie de redevenţele ce trebuie stabilite în lunile următoare. Autorităţile spun că acestea vor creşte, însă dau asigurări că nu vor atinge un nivel care să-i sperie pe investitori, scrie TVR.

Cea de-a doua sondă de explorare e pregatită să înceapa forarea. Nava special contruită a traversat Bosforul la finalul lui martie. A fost dezasamblată, ca să poată trece pe sub pod şi apoi reasamblată în portul Constanţa. Poate fora până la mii de kilometri adâncime. Suprafaţa sa depăşeşte dimensiunile unui teren de fotbal. OMV Petrom şi ExxonMobil au anunţat, în februarie anul trecut, o descoperire semnificativă de gaze la exploatările din Marea Neagră: estimările preliminare sunt între 42 şi 84 de miliarde metri cubi, ceea ce înseamnă de 3 până la 6 ori consumul anual al României. Sursa:antena3.ro

Stiri mai vechi: