Joi07092020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a sărbătorit pe 4 iulie 138 de ani de istorie și activitate umanitară.

2CruceaRosie Scan  003Pe 4 iulie 1876, lua ființă Societatea Nationala de Cruce Roșie din România în incinta Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române, se regăseau importante personalități ale vremii: Dimitrie Ghica, Nicolae Kretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila.

De-a lungul istoriei sale, Crucea Roșie s-a dovedit a fi un important simbol al speranței și alinării pentru cei aflați în nevoie. Un suport de nădejde pentru țară în perioadele de nesiguranță și suferință, Crucea Roșie Română a intervenit ori de câte ori România s-a confruntat cu situaţii de război, epidemii sau dezastre. Astfel, Crucea Roșie Română a fost activă pentru a ușura suferința umană.

Toată activitatea Crucii Roșii Române se bazează pe un element fără de care toată istoria organizației noastre nu ar fi fost posibilă: VOLUNTARIATUL. În ziua de 4 iulie, îi sărbătorim în primul rând pe voluntarii Crucii Roșii Române,  acei oameni care, cu promptitudine, devotament și dedicare, au acționat ori de câte ori a fost nevoie pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință.

Evenimentul a fost marcat prin activități speciale în toate marile orașe ale țării: tombole, spectacole de teatru, demonstrații de prim-ajutor, cross-uri sau jocuri pentru copii. Ca în fiecare an, voluntarii filialelor din toată țara au sarbătorit cei 138 de ani de activitate umanitară și prin muncă: au fost prezenți în stradă distribuind apă, au măsurat tensiunea și glicemia si s-au deplasat la domiciliul persoanelor vârstnice pentru a le oferi consiliere psihologică și pentru a le ajuta să-și facă cumpărături.