Ma11122019

Last updateMa, 05 Noi 2019 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Dietă: Top 5 cele mai hrănitoare combinaţii pentru micul dejun

483123l-640x0-w-de141dd5Ouăle şi terciul de ovăz sunt printre cele mai bune opţiuni pentru masa de dimineaţă. Asigură proteine, carbohidraţi buni şi fibre.

Trebuie să combini carbohidraţii buni şi fibrele cu proteinele pentru a obţine o combinaţie săţioasă la cea mai importantă masă din zi.

După cum susţin specialiştii, această combinaţie te va împiedica să faci excese culinare pe parcursul zilei, vei rezista mult mai uşor tentaţiilor nesănătoase şi nu vei simţi deloc senzaţia de foame până la masa de prânz.

Iată care sunt cele mai bune alimente ca să-ţi începi ziua în forţă:


1. Ouăle

Constituie o sursă excelentă de proteine şi vitamina D. Dacă le consumi în cantităţi moderate, ouăle nu au un efect negativ asupra colesterolului, susţin specialiştii. Prin urmare, poţi să optezi la micul dejun pentru un ou pe care să-l combini cu pâine integrală pentru carbohidraţi, avocado pentru grăsimi bune şi legume crude pentru fibre.


2. Terciul de ovăz

Conţine beta-glucan, un tip de fibră care are rolul de a scădea colesterolul rău atunci când este consumată cu regularitate, susţin specialiştii. Pe lângă acest beneficiu, trebuie să ştii că terciul de ovăz asigură multe fibre, grăsimi omega-3, acid folic şi potasiu.

Se fierbe într-o cantitate triplă de apă timp de 5-10 minute. La final se adaugă lapte, nuci, seminţe, miere de albine şi fructe.

3. Iaurtul grecesc

Conţine calciu şi proteine care asigură o senzaţie de saţietate de durată. Cel mai bine ar fi să optezi pentru iaurtul grecesc simplu pe care să-l consumi cu fulgi de ovăz pentru carbohidraţi şi fructele preferate.


4. Untul de migdale

Dacă nu consumi ouă şi produse lactate poţi să optezi la micul dejun pentru untul de migdale.Acesta este o sursă bună de proteine şi grăsimi bune. Pentru a obţine o combinaţie nutritivă, întinde untul de migdale pe o felie de pâine integrală şi ornează cu felii de banană sau măr.

Spre deosebire de untul de arahide, care este şi el o opţiune bună, cel de migdale conţine mai puţine grăsimi saturate. Ambele au aproximativ 100 de calorii la o lingură de unt.

5. Pâinea din făină integrală

Asigură carbohidraţi buni şi un conţinut ridicat de fibre, spre deosebire de pâinea din făină albă care nu are nicio valoare nutritivă.

În loc să optezi pentru unt şi gem, care aduc numai grăsimi saturate şi calorii multe, este de preferat să consumi pâinea integrală cu proteine de calitate, cum ar fi ouăle, somonul afumat, brânza sau untul de migdale. În plus poţi să alegi şi câteva felii de legume crude.
sursa: eva.ro