Dum08142022

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

România a avut un rol cheie în tranzacţia deceniului

constructii-santier-bca-mortarFacilităţile de producţie deţinute de Lafarge în România au jucat un rol important în decizia de achiziţie luată de grupul irlandez CRH, care s-a angajat să preia toate activele ce stau în calea fuziunii dintre Holcim şi Lafarge, consideră Costin Borc, CEO-ul Lafarge România.

„Au fost vizite tehnice la uzinele Lafarge din România din partea a 8-10 cumpărători interesaţi, printre care fonduri de investiţii şi jucători industriali, dar negocierile nu s-au purtat aici. Impresia mea este că activele din România au jucat un rol important în tranzacţie. După finalizarea vânzării, CRH va deveni cel mai mare producător de materiale de construcţii din România, pentru că mai deţine şi producătorii Elpreco şi Ferrobeton“, a declarat Costin Borc.

În urma vânzării către CRH, Lafarge România îşi va schimba numele, însă şeful companiei nu a putut spune care va fi acesta.

CRH a anunţat că va plăti 6,5 mld. euro pe activele scoase la vânzare de Lafarge şi Holcim la nivel global, din care peste 500 mil. euro reprezintă valoarea facilităţilor de producţie din România, potrivit estimărilor Capital. CRH va achiziţiona în România toate cele opt firme în care Lafarge are participaţii, care au circa 1.000 de angajaţi şi care gestionează cele două fabrici de ciment de la Medgidia şi Hoghiz, staţia de măcinare de la Târgu-Jiu, cele 16 staţii de betoane şi cele 16 cariere şi balastiere. Tranzacţia include şi brandurile Multibat şi Romcim. Lafarge România are o capacitate de producţie de ciment de 4,9 mil. tone pe an şi o capacitate de producţie de agregate de 3,5 mil. tone pe an. Investiţiile totale realizate de producător în facilităţile locale se ridică la 700 mil. euro, din care 81 mil. euro au fost investite în ultimii cinci ani de criză.

Costin Borc a dat asigurări că CRH nu va face disponibilizări ca urmare a acestei tranzacţii şi că va păstra managementul, personalul şi furnizorii pe care îi are Lafarge România.
sursa: capital.ro

Stiri mai vechi: