Mie06202018

Last updateMa, 12 Iun 2018 6pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Păcatele pe care nici Dumnezeu nu ni le iartă. De ce nu primim îndurare pentru crimă, lăcomie şi homosexualitate

pacate mariViolenţa, sexul, lăcomia şi insolenţa sunt considerate păcate capitale în marile religii ale lumii. În cărţile sfinte, deşi se susţine iertarea celui care a greşit, condamnarea la moarte este pedeapsa care se mai aplică şi astăzi. Cele mai aspre „lecţii”, spre exemplu, se dau în anumite state islamice, unde se aplică Sharia.

Pedeapsa capitală este cea mai aspră formă de represiune care a existat vreodată. Tema acestui tip de sancţiune a fost dezbatută încă din cele mai vechi timpuri de personalităţi precum Cicero, Caesar sau Sfântul Augustin, însă, abia începând cu secolul al XVIII-lea, odată cu scrierile lui Cesare Beccaria, statele au început să acorde o atenţie sporită teoriilor umaniste ce militau în favoarea renunţării la pedeapsa cu moartea.

O importanţă la fel de mare a reprezentat teoria lombrosiană, potrivit căreia unii oameni, încă de la naştere, au un anumit instinct criminal care se poate dezvolta pe parcursul vieţii. „De aceea, cel mai bine este ca astfel de indivizi să fie definitiv şi irevocabil izolaţi de societate, pentru a nu o pune în pericol. În secolul al XVIII-lea, Cesare Beccaria lansa o teorie conformă cu cele susţinute până atunci de Cicero, Caesar, Sf. Augustin, Sir Thomas More, dar într-o formă modernă, care avea să atragă atenţia anumitor state europene şi să le determine, într-un final, să desfiinţeze pedeapsa capitală”, este menţionat în lucrarea „Controversa constituţionalităţii pedepsei cu moartea”, coordonată de prof.univ. dr. Gheorghe Iancu de la Universitatea Bucureşti

Cesare Beccaria spune: „Pentru mine este o absurditate ca legea, care exprimă voinţa comună şi detestă şi pedepseşte omuciderea, să comită ea însăşi una şi, pentru a împiedica cetăţenii de la a săvârşi o crimă, să comande comiterea uneia în public(...), militând astfel împotriva pedepsei capitale, pe care o numeşte „această risipă inutilă de chinuri care nu i-a făcut niciodată pe oameni mai buni“.

Într-adevăr, se menţionează în aceeaşi teză, executarea cuiva într-o piaţă publică putea instiga la violenţă sau chiar, fără să vrea, la sinuciderea prin spânzurare. Un alt argument adus de Beccaria în sprijinul abolirii pedepsei cu moartea este faptul că „pe măsură ce supliciile devin mai crude, sufletele oamenilor se obişnuiesc. Nu intensitatea pedepsei are cel mai mare efect asupra sufletului omenesc, ci durata ei.

„Cesare Beccaria mai preciza că este imoral ca statul să recurgă la omor, că execuţiile nu sunt necesare pentru protejarea societăţii, că lungii ani de servitute oferă un exemplu mai bun şi că spânzurarea atrage simpatie pentru criminal: „Nu este utilă pedeapsa cu moartea pentru exemplul de cruzime pe care-l dă oamenilor.“ Tot el este cel care afirmă:

„Spectacolul înspăimântător, dar trecător al morţii unui ticălos este o frână mai slabă împotriva infracţiunilor decât îndelungul şi continuul exemplu al unui om privat de libertatea sa.

Disciplinarea omului

Dar ce este păcatul şi cum este văzut el de creştinism? Răspunsul îl găsim în scrierile părintelui arhimandrit Sofian Boghiu: „Păcatul făcut cu 5.000 de ani în urmă este acelaşi cu cel pe care-l facem noi, oamenii, azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleaşi păcate poate cădea şi un simplu cerşetor sau un muncitor, ca şi un savant sau demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelaşi fel la toţi oamenii, datorită alterării fiinţei umane în urma păcatului lui”.

Conform Vechiului Testament, legea prevedea pedeapsa cu moartea pentru diverse fapte, cum ar fi: crimă, răpire, violenţă, adulter, homosexualitate, a fi un profet fals, prostituţie şi viol. Cu toate astea, spun preoţii, Dumnezeu adesea a arătat milă atunci când pedeapsa cu moartea se cuvenea a fi aplicată”, notează gotquestions.org.

Clasa „obrăzniciei“

Cele mai multe păcate pentru care cineva trebuie pedepsit cu moartea, conform religiei hinduse, intră în categoria „lăcomie”, iar în religiile abrahamice (iudaism, islam şi creştinism) cele mai multe sunt din clasa „obrăzniciei”.

 Un ghid al pedepselor capitale, realizat de Natalya Stanko şi Jess Bachman şi preluat de descopera.ro, ne arată că nu doar crimele, cele mai grave dintre fapte, sunt pedepsite cu moartea, ci şi înjurăturile, adulterul, lăcomia, sexul cu o femeie logodită, cămătăria, furtul de vite, comunicarea cu morţii şi vrăjitoria.

Aproape toate religiile lumii - creştinism, islam, hinduism, budism, confucianism, iudaism şi religia mormonă - consideră crima cel mai grav păcat. Interesant este faptul că uneori, modul în care se aplica pedeapsa este menţionat în cărţile sfinte. De exemplu, în islam păcătoşii sunt ucişi de obicei prin lapidare, adică prin aruncarea de pietre.

Budiştii străpungeau cu suliţa pe cei care săvârşeau crime în serie, iar hinduşii puneau la cale, în trecut, un adevărat ritual: arderea cu metal încins sau castrarea bărbatului şi obligarea lui să umble cu propriile testicule în mână. Păcatul comis: întreţinerea de relaţii sexuale cu soţia unui guru. Chiar dacă unele dintre aceste metode barbare sunt condamnate de învăţăturile budismului şi ale hinduismului, în unele state unde aceste culte predomină se păstrează şi astăzi această măsură radicală: Thailanda, Sri Lanka, Butan, India.

 Iată care sunt păcatele, considerate de neiertat, ele fiind împărţite în 4 categorii principale:

Violenţă: crimă, incendiere, otrăvire, crime în serie sau tentativă de crimă în serie.

Sex: homosexualitate, adulter, sex cu o femeie dintr-o clasă socială inferioară, sex cu soţia tatălui sau cu o altă rudă prin alianţă, sex cu o femeie logodită, zoofilie, viol, atingerea sau oferirea de cadouri unei femei măritate.

Lăcomie: furt, tâlhărie, cămătărie, furt de vite, găzduirea unui hoţ, beţia, falsificarea documentelor, răpirea.

 Insolenţă: lovirea părinţilor, colaborare cu duşmanii, blasfemie, blestemarea părinţilor, răspândirea de zvonuri false despre soţie, depunerea de mărturii false, refuzul de a îndeplini ordinele regelui, adularea unui alt zeu, încălcarea sabatului, comunicarea cu morţii, vrăjitoria, renunţarea la islam şi refuzul de a se converti la islam, nerespectarea instanţei. Pentru mormoni, singurele păcate care trebuie pedepsite cu moartea sunt furtul de vite şi crima, în timp ce religia confucianistă îi condamnă la pedeapsa supremă doar pe cei care susţin un conducător care nu va stăpâni în interesul oamenilor.

Care este rolul pedepselor?

 Aplicarea pedepsei capitale este aprins dezbătută în statele unde cei mai mulţi locuitori sunt de religie creştină. În unele ţări este în vigoare, dar în altele a fost eliminată.

Un caz aparte îl reprezintă Sharia, legea islamică, pe care musulmanii o consideră expresia voinţei lui Allah, prin urmare, imposibil de contestat sau de schimbat. Codul de legi a fost sistematizat între secolele al II-lea şi al III-lea e.n., iar jurisprudenţa musulmană, numită fiqh, a fost formulată ulterior, prin diferite manuale de legi, în decursul mai multor secole, până în secolul al IX-lea.” Multe state musulmane adoptă doar anumite aspecte din Sharia, cele care se ghidează după întregul cod de legi fiind foarte puţine, pentru că pedepsele stabilite prin aceste legi sunt extrem de dure: lapidare, biciuire, tăierea membrelor.

În totalitatea ei, sub forma Codului Penal sau a altor legi oficiale, Sharia se aplică în Mauritania, Sudan, Afganistan, Iran, Irak, Brunei, Maldive, Pakistan, Qatar, Yemen, Emiratele Arabe Unite (cu excepţia emiratelor Dubai şi Ras Al Khaimah) şi în 12 din cele 36 de state din Nigeria.

Duritatea pedepselor, valabilă nu doar în Sharia, ci şi în Vechiul Testament, este menită în special să descurajeze infracţiunile, să prevină repetarea lor, deci să salveze vieţi. Coranul chiar explică asta: „Este salvare de vieţi în al-Qisas, legea pedepsei egale (ucigaşul să fie la rândul său ucis), pentru că voi, oamenilor, veţi înţelege să nu mai faceţi asta.” (Coranul, 2:180)

 În ce state există pedeapsa capitală

Momentan, în lume, pedeapsa cu moartea există în state precum: Afganistan, Arabia Saudită, Algeria, Armenia, Bahamas, Bahrein, Bangladesh, Belize, Camerun, Chile, China, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, India, Indonesia, Etiopia, Irak, Iran, Jamaica, Japonia, Liberia, Liban, Malaysia, Mongolia, Nigeria, Pakistan, Guatemala,Singapore, Thailanda, Tunisia.

State care au abolit condamnarea la moarte

Pedeapsa cu moartea a fost abolită pentru toate infracţiunile în Italia (1994), Germania (1987), Noua Zeelandă (1989), Andora (1990), Angola (1992), Australia (1985), Austria (1968), Belgia (1996), Canada (1998), Croaţia, Cehia, Irlanda şi Ungaria (1990), Danemarca (1978), Spania (1995), Finlanda(1972), Franţa (1981), Monaco (1962), Moldova (1995), Namibia şi Nepal (1990), Norvegia (1979), Polonia (1997), Portugalia (1976), Regatul Unit (1998), Republica Dominicană (1966), Suedia (1972), Elveţia (1992), Venezuela (1863), România (1989).

sursa: adevarul.ro

Stiri mai vechi: