Dum09222019

Last updateMie, 18 Sep 2019 5pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Boala care fuge de diagnostic. Trei simptome pentru aceeaşi afecţiune, a cărei durere se opreşte într-o zonă alarmantă a abdomenului

boala fuge lumeaSunt dureri care dau semnale clare despre organul afectat de boală, sunt dureri care se plimbă prin tot corpul, jucând de-a v-aţi ascunselea cu doctorii. Medicii consultaţi de „Adevărul“ vorbesc despre o afecţiune banală, care le dă mari bătăi de cap până găsesc diagnosticul. Mai mult decât atât, zona finală în care se localizează durerea este la fel de derutantă pentru doctori, deoarece poate fi semnalul pentru o serie de alte afecţiuni.

Durerea este un prag relativ pentru oameni. Unii tolerează suferinţa fizică având un prag scăzut de sensibilitate, alţii nu o tolerează deloc. Fiecare percepe durerea diferit, iar când cineva spune că simte cum durerea i „se plimbă“ prin corp, nu trebuie neglijat deloc. Simptomul poate fi, de fapt, indiciul unei boli.

Dr. Bogdan Cîmpineanu, medic primar de medicină internă şi de nefrologie, ne arată cum o afecţiune comună, de care ne-am lovit cu toţii direct sau indirect, are dureri localizate diferit la anumite intervale de timp.

 „Este vorba despre banala apendicită, pe care toată lumea este convinsă că poate să o diagnosticheze - mai puţin doctorii. În medicină nu este ca şi cum ţi-ai lua o carte tehnică, care te învaţă să desfaci o maşină extrem de complicată şi apoi să o faci la loc. Nu e aşa de simplu nici la maşini. Cărţile de genul «medicina pentru familii» îţi dau impresia că poţi şi tu face la fel“, avertizează medicul Bogdan Cîmpineanu, doctor în ştiinţe medicale.

Durerea înşelătoare

 Durerea apendicitei este extrem de înşelătoare. Debutează în epigastru, în partea superioară a abdomenului, coboară spre dreapta dând semnele unei colici biliare şi abia la sfârşit se localizează acolo unde este, de fapt, „buba“ - apendicele bolnav, situat în fosa iliacă dreaptă. Diagnosticul poate depinde astfel de momentul în care medicul vede pacientul. Trei locuri diferite pentru durerea care chinuie suferindul pot însemna trei afecţiuni diferite. Ţine doar de flerul şi de atenţia doctorului să determine posibila cauză a durerii, care va fi confirmată de investigaţii suplimentare. Căci durerile localizate în capul pieptului sau în fosa iliacă dreaptă (aproape de stinghia piciorului, cum i se spune popular) nu sunt decât începutul unui şir de întrebări pentru medici.

Dr. Bogdan Cîmpineanu atestă că un astfel de simptom este „dureros“ şi pentru specialişti, nu doar pentru pacienţi.

„Mai ales pentru un medic aflat la început de drum, durerile apendiculare ale pacienţilor sunt un coşmar. În special dacă pacienta este tânără, variantele de diagnostic se înmulţesc. O durere în fosa iliacă dreaptă poate însemna debutul unei apendicite acute care poate ajunge peritonită - o suferinţă cu risc major ce necesită intervenţie chirurgicală imediată. Altă afecţiune care dă dureri în fosa iliacă dreaptă este infecţia sau suprainfecţia urinară, cu dureri atât de violente încât aduc pacienţii în pragul disperării.

 O altă afecţiune, cu acelaşi simptom de durere în fosa iliacă dreaptă, este de natură ginecologică, putând fi o colică anexială sau chiar o sarcină extrauterină.

În două din trei cazuri trebuie intervenţie chirurgicală imediată, iar medicul trebuie să se orienteze rapid, să ia decizia corectă. Pentru că ar fi culmea să operezi o colică, de exemplu. Apendicita este un caz banal care devine o povară, pentru că doctorul trebuie să facă ceva, dar repede!“, afirmă dr. Bogdan Cîmpineanu.

Mai este un semn care poate indica îmbolnăvirea apendicelui: faptul că pacientul nu are poftă de mâncare. Are frisoane, febră, vărsături.

„Sistemul digestiv este generos, împrumută şi altor organe simptomele lui. De aceea, când încercăm stabilirea unui diagnostic, atât pacientul, cât şi medicul trebuie să aibă răbdare pentru o discuţie care conţine întrebări suplimentare, cu detalii despre debutul durerii, despre istoricul medical al pacientului, cu ce se asociază durerea. Întrebările sunt ţintite, au rostul lor ca medicul să culeagă informaţiile. Se cheamă anamneză, culegerea de date. Poate pacientul consideră această procedură plictisitoare, iritantă, inutilă. Pe el îl interesează doar ce are şi ce trebuie să facă. Pacientul este mulţumit când doctorul îi oferă soluţii imediate şi ferme, foarte sigur pe diagnostic. Dacă s-ar putea ca mediul să pună diagnosticul de la uşă ar fi perfect, e o fantasmă colectivă, doar să mergi la doctor, iar acesta să îţi «facă ceva». Dar cel care pronunţă prea uşor un diagnostic nu ne inspiră încredere nouă, medicilor“, mărturiseşte dr. Bogdan Cîmpineanu.

Visul de a fi Haţieganu şi Goia

Geniul de a pune un diagnostic uneori la o simplă vedere nu este un mit. Doi mari oameni de ştiinţă români, Iuliu Haţieganu şi Ioan Goia, aveau acest dar, ei fiind cei care au fondat semiologia medicală în România. Profesorul Iuliu Haţieganu (primul decan al Facultăţii de Medicină de la Cluj-Napoca care-i poartă actualmente numele) şi discipolul său Ioan Goia sunt autorii „Tratatului elementar de semiologie şi patologie medicală“ publicat în anul 1934, carte de căpătâi în medicina românească. Discipline precum semiologia medicală, radiologia, stomatologia şi istoria medicinii, au fost create în învăţământul medical românesc datorită profesorului Haţieganu.

„Trăim cu toţii în umbra maeştrilor Iuliu Haţieganu şi Ioan Goia, părinţii semiologiei medicale româneşti, care puteau să pună diagnostice la o consultaţie sumară. Există tentaţia să fim recunoscuţi drept un Haţieganu sau Goia, la o scară mai mică măcar. Dar îţi înveţi lecţia în timp, înveţi să fii mai prudent, să iei în calcul şi semnele de întrebare: «dar dacă mai există şi altceva?». Boala, ca omul, are ritmul ei. Hipocrate a fost un geniu pentru că spunea că pacientul trebuie urmărit. Iar apendicita este exemplul cel mai bun. Durerea apare în coşul pieptului, apoi coboară în dreapta şi ajung să se localizeze în abdomenul inferior. Astfel apar inadvertenţele, pacientul poate avea diagnostice diferite de la medici, în funcţie de momentul în care îl văd. De aceea pacientul trebuie ţinut sub supraveghere un timp pentru a culege date, pentru analize de laborator şi examene complementare“, explică dr. Bogdan Cîmpineanu.

Medicamentele pot masca simptomele

„Sunt împotriva consultaţiilor prin telefon, este greu să pui un diagnostic şi cu pacientul în faţă. Este riscant să dai recomandări pe baza unor relatări, excepţie fac marinarii care se află în larg şi cărora trebuie să le dai un minim sfat. Important este să nu faci rău, spune Hipocrat. În cazul unor suferinţe acute abdominale, trebuie să ne abţinem în a administra medicamente care ameliorează durerea, pentru că maschează simptomatologia bolii. În acest caz, medicul care preia pacientul nu mai are acelaşi tablou al bolii“, arată dr. Cîmpineanu.

 Durerea din capul pieptului, subiect de examen

Legat de aparenţele înşelătoare, specialistul acordă atenţie specială simptomului de durere din capul pieptului - un semn foarte îngrijorător. „Este subiect de examen în primii ani de facultate, pentru că ridică foarte multe ipoteze de diagnostic. Durerea din capul pieptului poate însemna un infarct miocardic inferior, la fel de bine poate fi un ulcer perforat, o peritonită sau o pneumonie bazală. Vă imaginaţi ce consecinţe grave ar avea o eroare medicală, care să confunde infarctul cu ulcerul sau să trateze ulcerul ca infarct!“, arată dr . Bogdan Cîmpineanu.

Factorul care face minuni

Vorbind despre relaţia de încredere pacient-medic, dr. Bogan Cîmpineanu arată că este ea însăşi un factor care contribuie la vindecare. Dacă fiecare dintre ei are deschidere spre celălalt, soluţia corectă este mult mai aproape.

 „Am să vă spun o pildă învăţată de la profesorii mei despre cum se practica medicina la chinezi. În vechime, medicul trecea pe la poarta fiecăruia şi îşi găsea câte un bănuţ dacă toţi ai casei erau sănătoşi. Dacă vreunul dintre ei era bolnav, bănuţul dispărea. Iar medicul trebuia să aibă grija suferindului până când acesta se făcea bine. Abia apoi îşi putea primi din nou bănuţul. Iată cum medicul era motivat să fie preocupat de sănătatea celor pe care-i avea în grijă.

 Această poveste se potriveşte foarte puţin structurii şi firii noastre. Noi ajungem la doctor când nu mai putem suporta durerea, împinşi de dramatismul situaţiei. Sunt mai mulţi factori care ne determină să procedăm aşa: frica de medic, timpul de aşteptare, izolarea camerei de spital, disconfortul de a te şti rupt de mediul tău familial şi familiar, anxietatea, împărţirea camerei cu alte persoane bolnave, regresia sentimentală - toate te pot face să întârzii să te adresezi medicului. Sau poţi să cazi în extrema cealaltă, când devii un iepure care tresare la cel mai mic semn şi te duci la doctor pentru orice. Este o stare vecină cu nevroza, ajungi să nu mai poţi trăi deloc.

 Dar este esenţială încrederea pacientului în medic. Face minuni. Pacientul şi medicul se apropie, comunică, empatizează, pot merge până la capăt pentru câştigarea sănătăţii. Nu există merit exclusiv, sunt unul lângă celălalt, medicul fiind un consilier de sănătate care prezintă opţiuni şi lasă puterea de a decide ce alternativă ai, ce vrei să accepţi să faci. Medicina este artă. Nu poţi cumperi viaţa, mulţumirea şi nici prietenia. Poate tu nu-i mai vezi niciodată pe pacienţi, dar ei te ţin minte“, arată dr. Bogdan Cîmpineanu.

sursa: adevarul.ro

Stiri mai vechi: