Vi10302020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Florian Walter, capturat în Dubai

5122001-mediafax-foto-radu-olteanPatronul ROMPREST, Florian Walter, a fost capturat în Dubai, în baza unui mandat de arestare, scrie romanialibera.ro. Poliţia Română a confirmat printr-un comunicat de presă că Walter a fost prins prin cooperarea cu Biroul Interpol de la Abu Dhabi. Walter a fost pus în libertate pe cauţiune şi sub control judiciar, el fiind obligat să se prezinte zilnic la Poliţie, până când instanţa de judecată din Dubai decide extrădarea în România.

 Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, este arestat în Emiratele Arabe Unite, la solicitarea autorităţilor române, fiind începute procedurile de extrădare, în vederea cercetării sale în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit Poliţiei Române.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) arată miercuri, într-un comunicat de presă, că în 22 mai, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol au fost făcute demersuri pentru localizarea şi arestarea în vederea extrădării a lui Florian Walter, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis un mandat de arestare preventivă.

În 29 mai, Poliţia Română a solicitat Biroului Central Naţional Interpol Abu Dhabi confirmarea prezenţei lui Florian Walter în Emiratele Arabe Unite.

Ulterior, în 2 iunie, Poliţia Română a primit confirmarea că Florian Walter a fost arestat, la solicitarea autorităţilor române, şi se află la dispoziţia organelor judiciare din Emiratele Arabe Unite. Biroul Naţional Interpol a informat Tribunalul Prahova şi Ministerul Justiţiei, care au început procedurile în vederea extrădării.

"Reamintim că, cel în cauză este bănuit că, în perioada 2013-2014 a constituit şi coordonat un grup infracţional organizat, ce acţiona pe raza mai multor judeţe şi în municipiul Bucureşti, care ar fi desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale «tip fantomă». Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului este în valoare totală de 4.500.000 de euro", a precizat Poliţia Română.

Florian Walter a obţinut o rezidenţă în Emiratele Arabe Unite, deoarece orice om de afaceri care are milioane de dolari poate obţine rezidenţă, mai scrie România Liberă. După ce a fugit din România, a ajuns la Monaco, unde şi-a transferat banii în Dubai, spun surse specializate.

Contrar zvonurilor, din Dubai pot fi extrădaţi cei căutaţi de state în care se respectă principiile drepturilor omului.

Patronul Romprest a intrat în vizorul DIICOT în luna mai, când procurorii au descoperit fraude de peste 18,5 milioane de euro la firme organizate de paliere ale omului de afaceri. Scopul lui a fost să nu mai plătească impozite şi TVA.

sursa:gandul.info

Stiri mai vechi: