Articole
Gigi Becali, insensibil la drama verilor lui! Declaraţii uluitoare despre problemele lui Giovani şi Victor Becali
- Detalii
- Categorie: Diverse
- Publicat: Luni, 07 Decembrie 2015 09:09
- Scris de Business Forum
- Accesări: 649
Gigi Becali a preferat în ultimul timp să stea cât mai departe de ochii curioşi ai presei, evitând chiar şi discuţiile despre echipa lui de suflet, Steaua. Cu toate acestea, latifundiarul nu s-a putut abţine din a spune câte ceva despre drama prin care trec verii lui.
Giovani şi Victor Becali au fost denunţaţi că au dat mită pentru a scăpa de condamnare, iar Gigi se pare că s-a destăinuit apropiaţilor, faţă de care ar fi reacţionat incredibil în legătură cu această situaţie.
Giovani şi Victor Becali au recunoscut că au dat mită pentru a scăpa de condamnarea din "Dosarul transferurilor"
Mulţi s-ar fi aşteptat ca Gigi Becali să reacţioneze într-un mod vulcanic, aşa cum ne-a obişnuit, după ce, verii lui, Giovani şi Victor Becali au recunoscut că au dat mită pentru a scăpa de condamnarea din „Dosarul Transferurilor”.
Potrivit unor surse Spynews.ro, reacţia latifundiarului, faţă de această situaţie, exprimată la o discuţie cu câţiva amici din cartier ar fi fost cu totul şi cu totul neaşteptată. „În astfel de momente fiecare trebuie să-şi ducă crucea lui. Şi eu am avut crucea mea pe care mi-am dus-o când mi-a fost greu. Probabil că Giovani va lua un spor de pedeapsă de 6-7 luni. Mai greu va fi de Victor, care ar putea primi încă un an”, ar fi spus Gigi Becali, care, a lăsat să se înţeleagă, că nu-şi va lăsa verii de izbelişte.
Fraţii Becali au fost condamnaţi anul trecut în „Dosarul Transferurilor”, alături de alte şapte nume mari ale fotbalului românesc: Mihai Stoica, George Copos, Gheorghe Popescu, Cristian Borcea, Jean Pădureanu şi Gheorghe Nețoiu. vezi mai multe...
sursa:spynews.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge în România: Preţ şi disponibilitate - 23/02/2016 08:21
- Detoxifierea organismului cu apa - 20/01/2016 09:20
- Care sunt cele 3 zodii care își găsesc jumătatea în 2016 - 06/01/2016 07:26
- Semnificația numerologică a anului 2016 și misterele cifrei 9 - 05/01/2016 08:43
- Apar banii de AUR! Anunțul făcut de Isărescu! - 07/12/2015 07:16
Stiri mai vechi:
- Cum îți afectează luna plină sănătatea - 04/12/2015 10:33
- Cele mai sexy zodii pentru femei și pentru bărbați - 04/12/2015 07:44
- Iulia Vantur inlocuita de la ProTV! Cine ii va lua locul - 04/12/2015 07:39
- Borcea, răsfățat în Arestul Central! Vezi ce pachete a primit fostul acționar de la Dinamo - 04/12/2015 07:05
- Omorâţi de un sistem bolnav! Decla raţie şocan tă a medicilor: arşii de la Colectiv au decedat de la infecţii intraspitaliceşti cu bacil piocianic - 04/12/2015 06:49
- Virusul HIV va fi combătut definitiv în următorii 5 ani - 03/12/2015 13:00
- Românii vor «Trei culori cunosc pe lume»! - 03/12/2015 07:29
- Sunt prea grași să facă sex - 03/12/2015 07:24
- Ne pregătim de război? - 03/12/2015 07:15
- La 17 ani, lucrează pentru NASA! Un tânăr din California are realizări excepționale - 02/12/2015 11:56
- ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Mesajul emoţionant postat de Nadia Comăneci pe Facebook - 02/12/2015 11:14
- Ce cumpără oamenii deștepți. Topul celor mai bune achiziții pe care le poți face în următoarele săptămâni - 02/12/2015 11:10
- Pink a fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF - 02/12/2015 10:54
- Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a devenit tată! - 02/12/2015 06:53
- În pragul Crăciunului, CRISTI MINCULESCU & IRIS concertează în stilul rock-simfonic, la Sala Palatului! ROCKOLINDE SIMFONIC, 22 decembrie, ora 20:00 - 30/11/2015 09:18