Ma11242020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Se dă Cocoş în Liga a patra! Iubitul Ginei Pistol e jucător la Electrica Bucureşti

ligaAcum aproape două luni, Alin Cocoş (28 de ani), judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită în dosarul “Bica 2”, a depus o cerere prin care arăta că e jucător în Liga a doua şi că are posibilitatea să prindă un contract extern, solicitând să poată pleca din ţară! Numai că Libertatea a descoperit că, de fapt, el joacă la ACS Electrica Bucureşti, însă în Liga a patra. La judeţ, cum se spune prin târg!

Judecat sub control judiciar în cazul retrocedărilor ilegale de terenuri, Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, a prezentat la finalul lui octombrie, prin avocatul său, o cerere inedită la Înalta Curte: a solicitat judecătorilor să-i accepte plecarea din ţară, deoarece este fotbalist în liga secundă din România şi are oportunitatea de a semna un contract peste hotare!

La un termen anterior, ceruse permisiunea de a pleca într-un cantonament cu Dinamo, deoarece este fan al clubului din Ştefan cel Mare! Libertatea a descoperit care este, de fapt, situaţia sportivă a lui Cocoş junior. El e legitimat la Electrica, un club din campionatul Bucureştiului, Liga a patra, care îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe arena “Rocar”, din Berceni.
«I-am zis că dăm poze la ziar cu el dezbrăcat, şi n-a mai făcut duş cu noi!»

De 8 săptămâni, Alin evoluează la liliputana echipă şi a şi prins deja şase partide pentru gruparea din Capitală (locul 10 din 14, 12 puncte, din 4 victorii, în 13 etape, golaveraj 23-23).

Preşedintele-antrenor al clubului, Marcel Matei, a confirmat: “Da, Alin e la noi! A fost adus de un prieten, şi el fotbalist la echipă. Şi şi-a câştigat postul de titular. La noi, deşi e hobby, joacă doar cine merită! La primul antrenament, a dat o diagonală de ne-a lăsat mască pe toţi”.

Deşi e avut, Alin nu contribuie financiar decât cu partea lui:  “Tot sezonul ne costă cam 15.000 de lei, închiriere teren, arbitraje, medic. Fiecare băiat achită 150 de lei pe lună, la fel şi Cocoş. Şi la echipamentul nou a dat bani, 70 de lei de căciulă, plus 15 lei inscripţionarea”.

Colegii se întrec în ironii pe seama lui: “I se spune «Mutu», dar nu pentru că seamană cu «Briliantul», ci pentru că e liniştit, nu prea vorbeşte. E serios, vine la cele două şedinţe de pregătire săptămânale. Toţi avem servicii, venim aici după, să ne relaxăm. Alin nu ţine la glume. La primul antrenament, l-am speriat noi, coechipierii: «Ai grijă, bă, că facem poze cu tine la duş şi le dăm la ziar». Din ziua aia nu şi-a mai făcut duş cu echipa! Ca să fim corecţi până la capăt, ne mai dă câte o bere! Dacă tot le-a cerut judecătorilor să plece din ţară, cine ştie, poate facem şi un cantonament prin străinătate în această iarnă!”.
«Centra aşa de bine, că le dădea jos pălăriile ălora din peluză»

Coechipierii spun că Alin “face faţă în Liga a patra, iar nivelul e peste cel de anul trecut, când erau două serii. Acum e doar una. Cocoş joacă fundaş central dreapta sau mijlocaş de bandă dreaptă, ştie să dea o pasă lungă, are tehnică, bagă piciorul!”.

Împins de la spate de tatăl său, Cocoş a jucat fotbal la juniorii lui Dinamo şi la cei de la FC Naţional, ba a şi prins selecţii la naţionalele de profil. Însă Constantin Frăţilă, fostă glorie a “câinilor” şi antrenor de copii, şi-a reamintit: “Cocoş juca fundaş dreapta. Centra aşa de bine, încât le dădea pălăriile jos spectatorilor din tribună!”.

Ulterior, Cocoş a intrat sub pulpana lui Costel Orac, la Unirea Urziceni, în sezonul 2005-2006, fără a confirma. De atunci, doar minifotbal, unde e, de asemenea, legitimat, şi câteva echipe minuscule. vezi mai multe...
sursa:libertatea.ro.

Stiri mai vechi: