Sam10312020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Valentina Pelinel: «Sunt gravidă. O să am un băieţel»

baietelFericire mare pentru Valentina Pelinel! Vedeta este gravidă în patru luni cu Cristi Borcea (46 de ani), cei doi urmând să devină părinţi în luna mai a acestui an. Fostul acţionar al echipei Dinamo este foarte fericit că, deşi e închis de aproape doi ani, a reuşit să-şi înmulţească numărul de moştenitori.

La început de an, bomba a explodat, iar Valentina Pelinel (35 de ani) a confirmat ceea ce se bârfea pe la colţuri de ceva vreme! Vedeta este însărcinată, iar anunţul confirmă, totodată, şi relaţia pe care a avut-o cu Cristi Borcea încă de acum doi ani, acesta fiind motivul adevărat pentru care a divorţat de parlamentarul Cristi Boureanu. Blonda şi-a dorit şi a încercat din răsputeri să devină mamă şi iată că vizitele amoroase la penitenciarul de la Poarta Albă au fost cu folos. Aşadar, dorinţa aprigă de a deveni mamă i s-a îndeplinit, astfel că, în luna septembrie, Valentina a rămas însărcinată. În primăvară, ea urmează să îl aducă pe lume pe cel de-al şaptelea moştenitor al afaceristului şi al patrulea băiat al lui Borcea, pentru că Pelinel îi va face şi ea un băieţel. “Sunt fericită. Azi am fost la doctor şi confirm sarcina. A fost alegerea mea să fiu sigură înainte să anunţ. Îi pup pe toţi cei care au avut gura aurită, e băieţel, cel mai minunat dar de la Dumnezeu”, a declarat Valentina Pelinel, în exclusivitate, pentru Click!

Nu a interesat-o nici situaţia ingrată în care se află iubitul ei, dar nici faptul că soţia acestuia, Alina Vidican, îi va sări la gât. “Nu a ţinut cont de absolut nici un amănunt de genul acesta. Vali a spus că are o vârstă şi că, indiferent de ceea ce va spune gura lumii, ea va păstra copilul. Şi ce contează că e al lui Borcea? Şi-a dorit enorm să devină mamă, a încercat de mai multe ori, însă nu a avut norocul să se «lege»”, a declarat o bună prietenă din anturajul fostului manechin, pentru Click! Blondina a luat deja un kilogram în greutate, burtica este evidentă şi a început să poarte rochii largi. Extrem de grijulie şi de atentă ca sarcina să se desfăşoare în parametri normali, Pelinel a renunţat la sportul excesiv şi şi-a schimbat alimentaţia total: consumă doar mâncare sănătoasă, gătită de ea sau de mama ei. Mai mult, în următoarea perioadă, coştientă de amploarea evenimentelor, Pelinel urmează să plece în America şi să revină în ţară după ce va naşte. “Nu va mai sta în România. Vrea să fie liniştită şi e conştientă că nu va avea parte de asta aici. Va sta în America şi va naşte chiar la Miami, la aceeaşi clinică la care a născut şi Alina”, a mai povestit aceeaşi sursă.

Alina: «Eu ştiam că e o stearpă»

baietel 2Actuala soţie nu concepe ca soţul său să o înşele. Alina Borcea (30 de ani) a ieşit ieri de la Arestul Poliţiei, unde şi-a vizitat soţul aflat după gratii, vădit afectată de ultimele ştiri. Întrebată despre Valentina Pelinel, dacă ştie cumva dacă blonda ar fi fost şi ea în vizită, Alina a răbufnit: “O zdreanţă”. “Noi suntem o familie solidă, noi ne iubim. Această femeie este o femeie de moravuri uşoare, nu ştiu ce urmăreşte!”, a declarat actuala doamnă Borcea pentru Antena 1. “Valentina e însărcinată, ştii ceva despre asta?”, a fost ea întrebată. “Nu ştiu, întrebaţi-o pe ea, eu ştiam că e o stearpă”, a adăugat Alina.

Mihaela Borcea e răzbunată!

baietel 3„Nu mă interesează , nu mai este soţul meu şi nu ştiu nimic despre această poveste”, sunt cuvintele pe care Mihaela Borcea ni le-a adresat la aflarea veştii despre sarcina pe care Valentina Pelinel o poartă. Însă prietenii acesteia spun că roata s-a întors şi că Mihaela a fost răzbunată. “Când faci rău, răul se plăteşte, nici ei nu i-a fost uşor să treacă peste şocul de acum cinci ani. Roata se întoarce: Mihaela a fost înşelată cu Vidican şi iată că acum Alina a fost înşelată cu Pelinel”, mărturisesc apropiaţii. vezi mai multe...
sursa:click.ro.