Mie11252020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Primăria Cluj -Napoca nu vrea să plătească despăgubirile pentru proprietarii casei lângă care a fost construit un bloc

blPrimarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că primăria a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sentinţă a Curţii de Apel Cluj prin care municipalitatea este obligată să despăgubească cu peste 283.000 de lei proprietarii unei case lângă care s-a construit un bloc, din cauza căruia este afectat gradul de însorire a casei.

Emil Boc a mai spus că nu este exclusă nici varianta în care Primăria Cluj-Napoca să acţioneze în instanţă Direcţia de Sănătate Publică, instituţie care a dat avizul de specialitate.

"Acum, sentinţa este în etapă finală la ÎCCJ, unde ne vom apăra cu toate aceste argumente. Pe de o parte, constructorul n-a respectat deloc prevederile autorizaţiei de construcţie, nici sub aspectul regimului de înălţime, nici sub aspectul caselor înşiruite, care trebuiau să fie realizate una lângă alta, nu una peste alta. Şi, de asemenea, să se analizeze legalitatea avizului dat de către Direcţia de Sănătate Publică, care a certificat că acolo se poate realiza o locuinţă, nefiind afectată însorirea locuinţei vecinilor. (...) Sentinţa este atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar este executorie. Cu alte cuvinte, s-a executat o parte din suma de bani pe conturile primăriei, urmând ca după ce vom câştiga la ÎCCJ să obţinem toţi banii aferenţi şi să ne întregim banii de la primărie. Sau să dăm în judecată Direcţia Sanitară pentru avizul emis', a afirmat Emil Boc.

El a spus că Primăria Cluj-Napoca a câştigat procesul la prima instanţă, dar că l-a pierdut la Curtea de Apel Cluj, urmând ca ÎCCJ să dea soluţia definitivă.

Emil Boc a adăugat că, pe de altă parte, l-a acţionat în judecată şi pe constructor.

"În cazul respectiv, pe de o parte constructorul n-a respectat prevederile autorizaţiei de construcţie şi în loc să fie două etaje, a făcut trei etaje şi mansardă, motiv pentru care noi l-am acţionat în instanţă. De asemenea, la momentul eliberării autorizaţiei de construcţie şi aprobării în Consiliul local a PUD există aviz de la Direcţia Sanitară cu privire la condiţiile care trebuie îndeplinite, inclusiv avizul de însorire. (...) Odată existând avizul la dosar, noi nu mi aveam altă obligaţie de a verifica existenţa gradului de însorire. Se pare că încălcarea condiţiilor care vizează studiul de însorire se datorează faptului că acel constructor a construit cu un etaj în plus şi de aceea este afectată cealaltă proprietate din perspectiva însoririi. De asemenea, constructorul n-a respectat prevederea din autorizaţie de a realiza case şi a construit de fapt blocuri şi în condiţiile acestea el este în instanţă', a completat Emil Boc.

O familie din Cluj se judecă de mai mulţi ani pentru faptul că lângă locuinţa lor a fost construit un bloc care le afectează gradul de însorire, iar Curtea de Apel Cluj le-a dat câştig de cauză, în februarie 2015, pe motiv că locuinţa lor şi-a pierdut, astfel, din valoarea de piaţă.

"Admite apelul declarat de reclamanţii RAC şi RAM impotriva sentinţei civile nr. 4385 din 29.11.2012 pronunţată în dosarul nr. 1397/1285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o schimbă în tot în sensul că admite acţiunea precizată şi în consecinţă: obligă pârâţii în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 283.757 lei cu titlu de despăgubiri şi 12.992,85 lei cheltuieli de judecată din care 2560 lei către reclamanţi şi 10.432,85 lei în favoarea statului. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09.02.2015', se arată în decizia Curţii de Apel.

Primăria Cluj-Napoca a atacat decizia Curţii de Apel, iar părţile se judecă în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde au fost până acum două termene, iar al treilea termen de judecată va fi pe 27 ianuarie. vezi mai multe...
sursa;jurnalul.ro.