Sam01252020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

BNR vrea să omoare „Darea în plată”

dareaRomânii care au acum datorii la bănci şi nu le pot plăti nu vor beneficia de legea dării în plată dacă propunerile băncii centrale vor fi luate în considerare de senatori. Banca Naţională s-a transformat în purtătorul de cuvânt al băncilor comerciale şi a trimis la Comisia de Buget-Finanţe din Senat o scrisoare cu propuneri referitoare la legea dării în plată. Vrea ca legea să nu se aplice creditelor în derulare, ci doar celor viitoare. Se pare că ameninţările bancherilor cu blocarea creditelor imobiliare şi-au găsit ecou la BNR.

După săptămâni de amânări, sistemul bancar a reuşit să trimită, joi, prin BNR, la Senat, propuneri despre cum să arate legea dării în plată. Pe 25 de pagini, banca centrală solicită ca darea în plată să nu se aplice creditelor în derulare, ci numai celor viitoare, să se aplice numai celor sub 150 de mii de euro, iar rata să reprezinte mai mult de 65% din veniturile cumulate ale datornicului şi coplătitorului. În plus, casa gajată trebuie să fie locuită de către consumator sau rude de până la gradul II. Aceste propuneri vor să omoare legea dării în plată, spune iniţiatorul legii, deputatul liberal Daniel Zamfir. „Băncile şi BNR nu au vrut-o de la început şi acum nu mai pot să o întoarcă în vreun fel, va trebui să fie votată. Aşa că scopul lor este să o golească de conţinut, vor ca riscul să şi-l asume doar clientul şi pun şi nişte condiţii aberante, restrictive, ca legea să fie inaplicabilă”, spune Zamfir.

Ce spun bancherii
Reprezentanţii sistemului bancar s-au opus legii şi au anunţat că, dacă aceasta va trece în varianta Zamfir-Piperea, vor lua măsuri foarte dure de limitare a împrumuturilor imobiliare. Din prima clipă, au făcut lobby împotriva ei şi au reuşit să o întorcă în Parlament prin preşedintele Iohannis, care a cerut să fie reexaminată. Deşi trebuia rediscutată de trei săptămâni, a fost amânată, repetat, la solicitarea bancherilor, care se pare că au aşteptat ca propunerile BNR să ajungă la Senat.

Suma totală restantă la plata creditelor cu garanţii ipotecare este de 3,9 miliarde lei, din care numai 702 milioane lei (18%) la creditele ipotecare, deci la creditele pentru achiziţia de locuinţe.

800.000 de familii nu-și mai pot plăti ratele la bancă şi riscă să-şi piardă casele dacă nu sunt ajutate

Creditorii nu vor să aibă niciun risc

Legea dării în plată a plecat de la un un principiu asumat de toată lumea, votat în Parlament, şi anume împărţirea riscului între client şi bancă. Clientul să-şi asume riscul dobânzii şi al fluctaţiei de curs, iar banca, riscul ipotecii. „Banca a fost cea care şi-a trimis evaluatorul, banca a considerat ipoteca respectivă acoperitoare pentru suma pe care a dat-o ca împrumut”, a precizat avocatul Gheorge Piperea, co-autor al legii. Nu e corect ca oamenii care nu mai pot să-şi achite datoriile să fie sclavi pe viaţă. „Pentru o casă cumpărată pe credit acum 7 ani cu 50 de mii de euro, datornicul a plătit un avans de 12.500 de euro (25% din preţ) şi încă 20.000 de euro dobânzi şi comisioane şi foarte puţin din principal. Acum este executată silit pentru 10 mii de euro, iar omul va mai avea de achitat 40.000 de euro”, a spus Piperea pe blogul său.

Zamfir: Cine-şi va asuma aceste solicitări?
Propunerile BNR nu pot să devină amendamente la lege dacă nu sunt asumate de un parlamentar. „Eu aştept, cu interes, să văd ce parlamentar din România îşi asumă aceste propuneri ale băncilor din România. Vreau să-l văd şi eu pe acel parlamentar”, a precizat Daniel Zamfir (foto).
Problema este că au fost bănci care au acordat împrumuturi oamenilor cu 100% grad de îndatorare sub ochii îngăduitori ai BNR. „ Banca Centrală a închis ochii şi a fost într-o mare cârdăşie cu băncile comerciale şi acum le ia apărarea. Normele BNR spuneau ca rata să nu depăşească 40% din venituri, apoi au urcat pragul la 70%, ca să nu spun că la francii elveţieni au lăsat la liber, puteai să ai rata 100% din venit”, a mai spus Zamfir

Raiffeisen: avans de 40%
Austriecii au fost primii care au anunţat că au majorat avansul la creditele imobiliare la 35% pentru împrumuturile în lei şi la 40% pentru cele în euro ca să se protejeze de darea în plată. Şi Bancpost a crescut avansul pentru creditele ipotecare la 33% la lei şi 43% la euro.

BCR: Credite la 42 de ani
Un studiu al BCR arată că 60% dintre clienţi, tinerii în special, nu vor mai putea accesa împrumuturile imobiliare. Un om obişnuit va avea nevoie cu 8 ani mai mult decât acum ca să strângă avansul, deci vârsta medie pentru prima achiziţie ipotecară va fi de 42 de ani

UniCredit: credite scumpe
Bancherii vor crea creditul darea în plată care va fi mai scump, asemănător leasingului. Acesta va funcţiona în paralel cu Prima Casă, astfel încât clienţii să aleagă ce tip de credit vor. Mai ieftin şi mai riscant sau mai scump, dar care să le permită să ducă casa la bancă.

BRD: moare Prima Casă
„Darea în plată este moartea programului Prima Casă”, a spus Philippe Lhotte, directorul general al BRD. „Sunt două lucruri incompatibile, darea în plată şi Prima Casă. Cum să poţi restitui băncii un imobil cumpărat cu un credit care este garantat şi de stat?”, a explicat şeful BRD. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro.