Lun10262020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Bugetul pentru Prima Casă, suplimentat la băncile care epuizează sumele

bugetBăncile care epuizează sumele alocate pentru garanții aferente creditelor prin programul Prima Casă vor beneficia în perioada următoare de suplimentarea fondurilor prin realocarea plafoanelor între instituțiile de credit.

Într-o informare a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii se arată că băncile ar urma să primească sumele cerute după ce procedura este avizată de Ministerul Finanțelor.

„FNGCIMM, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor iniția in curând o realocare între plafoanele alocate băncilor în cadrul programului pentru ca, în limita resurselor disponibile, să poată fi acoperite solicitările de suplimentare pe care toți finanțatorii participanți în program le vor formula în următorul trimestru”, se arată într-o informare a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.

Băncile vor dispune de sumele necesare după ce propunerea de realocare a plafoanelor va fi avizată de Finanțe.

BCR, Alpha Bank şi ING sunt primele bănci care au epuizat garanţiile alocate şi vor putea să beneficieze de banii nefolosiţi de celelalte 15 bănci participante la program. vezi mai multe...
sursa:libertatea.ro