Articole
Motivul pentru care unele femei nu pot ajunge la orgasm: nu doar mintea are un cuvânt de spus
- Detalii
- Categorie: Sex
- Publicat: Marți, 03 Mai 2016 10:49
- Scris de Business Forum
- Accesări: 625
Anatomia femeii joacă un rol important în abilitatea acesteia de a ajunge la orgasm, relevă un nou studiu. Aflaţi care este noua conlcuzie la care au ajuns cercetătorii.
Un studiu recent apărut în publicaţia americană“Anatomia clinică” a atacat mitul că unele femei nu pot avea orgasm din cauza atitudinii pe care o au vis-à-vis de sex, prin evidenţierea rolului pe care îl joacă anatomia în întreg actul sexual şi mai ales, în obţinerea orgasmului. Abilitatea unui bărbat de a avea orgasm se bazează pe un act de balansare a sistemului nervos parasimpatic, care controlează corpul atunci când acesta se odihneşte, şi a sistemului nervos simpatic, care activează mecanismul“luptă sau fugi”, potrivit cercetătorilor. Dar în cazul femeilor, compoziţia corpurilor acestora şi felul în care penisul, sau alt stimulent, intră în corp sunt mult mai importante, explică doctorul Elizabeth Emhardt, de la Universitatea de Medicină din Indiana, autorul studiului menţionat. “Se presupune că experienţele sexuale se află în controlul vostru pe baza atitudinii voastre: încrederea în sine, abilitatea de a avea încredere în cineva, deschiderea pe care o manifestaţi”, explică aceasta, potrivit cotidianului britanic The Independent. Studiul a mai arătat că diferenţele din anatomia sexuală reprezintă “fundaţia pentru diferenţele în ceea ce priveşte experienţele sexuale”. Doctorul Emhardt a mai sugerat şi că oamenii ar putea să nu fie “în controlul experienţelor sexuale aşa cum credeam odată”. “Orgasmul este un fenomen complex care implică variaţiile fiziologice, psihologice şi anatomice”, a conchis cercetătoarea şi autoarea studiului. Cercetarea vine după un studio recent care evidenţiază inegalitatea dintre sexe în ceea ce priveşte atitudinile vis-à-vis de sexul oral. Potrivit cercetătorilor, este mai probabil ca femeile tinere să le facă sex oral partenerilor, chiar dacă aceştia nu vor acest lucru, decât în cazul bărbaţilor. vezi mai multe...
sursa:adevarul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Cele mai cunoscute tipuri de orgasm pe care le pot experimenta femeile - 13/05/2016 07:12
- Mărimea ideală a penisului în 10 ţări: europenii pentru care lungimea chiar contează şi ţara unde pretenţiile sunt modeste - 13/05/2016 07:04
- Ce iniţiative sexuale au femeile care obţin ce vor în pat - 10/05/2016 08:18
- Ce sunt DEMISEXUALII: Cum îţi dai seama dacă şi tu eşti unul - 05/05/2016 07:31
- Cât de mult sex face un cuplu normal - 04/05/2016 07:38
Stiri mai vechi:
- 10 întrebări care arată dacă sunteţi compatibili sexual: cum procedăm când partenerul ne impune stilul lui sexual - 29/04/2016 06:37
- 9 tipuri de sex pe care oricine ar trebui să le încerce - 22/04/2016 08:08
- Ce vedetă de la noi a pozat goală imediat după ce a dat BAC-ul - 22/04/2016 07:47
- 7 lucruri gresite pe care barbatii le fac in pat - 22/04/2016 06:37
- Poate fi catalogat sexul drept exercițiu fizic? Care este diferența între o partidă de sex și un antrenament la sală - 19/04/2016 07:23
- Patru sfaturi pentru femei, pentru un orgasm de senzație - 15/04/2016 07:15
- Top 3 tipuri de vagin preferate de bărbaţi - 15/04/2016 06:57
- Semne că a făcut sex cu altă femeie - 12/04/2016 09:00
- Cum recunoști o NIMFOMANĂ de la prima întâlnire. 4 semne că e dependentă de sex - 11/04/2016 11:10
- Marina Almăşan s-a rușinat la «Muzeul sexului» - 11/04/2016 08:37
- 7 tipuri de relatii toxice – si cum sa scapi de ele - 24/03/2016 08:29
- Interzis minorilor! Răduleasca fără chiloţi şi sutien! GALERIE FOTO. - 18/03/2016 08:28
- Top 14 ciudăţenii sexuale aduse de romani în Dacia. De ce se prostituau chiar şi femeile cu statut social superior - 16/03/2016 09:42
- Ce păţeşti de la sex în exces. Efectele sunt devastatoare! - 11/03/2016 08:56
- Cinci lucruri care se modifică în corpul tău atunci când nu ai relații intime! - 09/03/2016 07:56