Articole
Corina Chiriac, verdict crunt din partea medicilor. Se roagă la biserici pentru sănătate!
- Detalii
- Categorie: Monden
- Publicat: Joi, 25 August 2016 08:57
- Scris de Business Forum
- Accesări: 647
Corina Chiriac tot amână să se opereze din cauza unor noduli pe corzile vocale, mai ales că artista încă poate cânta fără probleme.
Nu puțini sunt artiștii care din cauza unor suprasolicitări, se trezesc cu noduli pe corzile vocale. Odată intrați în cabinetul medicului, verdictul este cam același: problema se poate rezolva doar prin intervenție chirurgicală. În această situație a ajuns și Corina Chiriac, în urmă cu câțiva ani, doar că artista nu s-a operat nici până în ziua de astăzi. În schimb, dat fiind faptul că încă vocea-i permite, ea are job-uri pe bandă rulantă și cântă de ”mama focului”, live, mai ales la nunți și la alte petreceri private.
Ajunsă la vârsta de 66 de ani, Corina Chiriac a refuzat intervenția chirugicală, dar este conștientă că într-un final tot trebuie să ajungă pe mâna medicilor. De asemenea, ea evită să vorbească până și cu apropiații de problemele pe care le are și pe care le consideră ”minore”.
Până atunci însă, ea se roagă de sănătate la mănăstirile și bisericile pe care le vizitează foarte des, fie în localitățile sau în preajma zonelor unde are concert, fie atunci când pleacă în periplu, prin țară. Foarte credincioasă, artista a dat chiar de înțeles că atunci când va renunța la viața artistică ar fi tentată chiar să se retragă într-o mănăstire. vezi mai multe...
sursa:libertatea.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Avem primele imagini care confirmă despărţirea. ADELINA şi-a luat bagajele de la SPEAK! - 26/08/2016 06:17
- De la şampanie scumpă a dat-o pe vin! Ramona Gabor o ţine din petrecere în petrecere chiar şi în România! - 25/08/2016 07:18
- Gheorghe Turda s-a dezlantuit la adresa mamei Alinei Puscas! "Ea imi trimite mesaje, nu eu! Din 20 iulie nu am mai cautat-o si nu citesc ce imi scrie" Artistul s-a infuriat cand a aflat ce a spus fosta lui iubita despre el - 25/08/2016 07:08
- Dupa divort, Cristina Spatar fuge la cumparaturi de fiecare data cand o buseste plansul! - 25/08/2016 07:01
- Zina Dumitrescu rămâne fără pensie din cauza datoriilor la azil - 25/08/2016 06:37
Stiri mai vechi:
- Antonia s-a speriat de verdictul ginecologului. Intră prematur în concediu prenatal! - 24/08/2016 07:56
- Alina Crișan a început să se plângă de relația cu Ddy Nunes. Nu-i mai priește dragostea la distanță - 24/08/2016 07:38
- Gabriela Cristea și Tavi Clonda au încercat să conceapă pe mare: ”S-a cam clătinat barca” - 24/08/2016 07:35
- Liviu Vârciu pune ban pe ban ca să-și termine vila. A făcut economie… de-o vacanță - 24/08/2016 07:32
- Declaraţie emoţionantă! Ce îşi doreşte ANDRA, de aniversarea ei! "Dacă Dumnezeu vrea..." - 24/08/2016 06:20
- Ramona Gabor nu prestează gratis pentru iubitul Monicăi. Vacanță pe banii lui Mr. Pink - 24/08/2016 06:12
- Honorius Prigoana se insoara in SUA! Nunta va avea loc peste cateva zile! Iata cine e nora lui Prigoana! Am aflat totul despre cel mai bine pazit secret al familiei - 23/08/2016 07:23
- Andra schimbă prefixul şi face dublă petrecere de ziua ei - 23/08/2016 06:38
- Irinel Columbeanu a fentat băncile! Cum a scăpat afaceristul de un credit de 7 milioane de euro - 22/08/2016 06:37
- Fata lu’ mama! Ce a moștenit Irina Columbeanu de la Moni - 22/08/2016 06:33
- Țiriac îi dă mașini în dar, însă Laurette se răsfață la plajă cu un alt bărbat - 22/08/2016 06:28
- Iulia Vântur a devenit ”doamna Khan”! Un prieten i-a dat de gol - 19/08/2016 07:02
- Cristina Spătar, după divorțul de Alin Ionescu: «Încă îl iubesc pe fostul meu soț» - 19/08/2016 06:40
- E prima iubită pe care o ţine de mână după divorţ! Cu ea a înlocuit-o oficial milionarul pe OANA CUZINO! - 19/08/2016 06:30
- S-a operat din nou Mădălina Ghenea la sâni? Ce spune vedeta - 17/08/2016 06:11