Dum08092020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Director la Direcția Apelor Dobrogea Litoral, trimis in judecata pentru luare de mita

Image result for directia apelor dobrogea litoralProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatuluiMITREA MARIAN, la data faptei director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În perioada martie - aprilie 2010, inculpatul Mitrea Marian, în calitate de director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale un procentaj de 8% din sumele pe care respectiva societate urma să le încaseze de la Direcția Apelor Dobrogea Litoral, din cele trei contracte de execuție lucrări aflate în curs de derulare. Banii, reprezentând echivalentul sumei de 3.630.392 lei, au fost pretinși de inculpat pentru a nu le crea oamenilor de afaceri probleme în derularea contractelor și pentru efectuarea la timp a plăților.
Valoarea cumulată a celor trei contracte încheiate de societatea respectivă cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral a fost în valoare totală de 90.415.021 lei fără TVA. 

Pentru a disimula banii reprezentând obiectul mitei, în perioada aprilie –mai 2010, reprezentații societății beneficiare a contractelor au virat unei alte firme, în 6 tranșe, suma de 421.141 lei, ca urmare a înțelegerii prealabile dintre inculpatul Mitrea Marian și administratorul acelei societăți. Ulterior, până la sfârșitul anului 2010 și după plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, inculpatul Mitrea Marian a primit efectiv de la administratorul firmei respective, în 4-5 tranșe, suma de 240.000 lei.

În perioada iunie 2010 – ianuarie 2012, în aceeași modalitate și în derularea acelorași trei contracte, inculpatul Mitrea Marian a primit de la reprezentanții aceleiași societății comerciale, prin intermediul unei alte firme, în mai multe tranșe, suma de 135.000 lei.
În ambele împrejurări, sumele de bani cu titlu de mită au fost remise inculpatului în diverse locuri stabilite de acesta pe raza municipiului Constanța (sediul unei societăți comerciale, domiciliul unei rude etc.).

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumei de 375.000 lei depusă la o unitate bancară pe numele inculpatului Mitrea Marian. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 


Stiri mai vechi: