Articole
Directiva tutunului aduce falimentul magazinelor mici
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Vineri, 12 Mai 2017 10:48
- Scris de Business Forum
- Accesări: 791
Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR) atrage atenția într-o scrisoare oficială transmisă Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, asupra pierderilor pe care, în absența unei soluții rezonabile, le vor înregistra micile magazine ca urmare a prevederilor Legii 201/2016 care transpune Directiva tutunului.
Din cauza prevederilor legii, care prevede că după 20 mai 2017 nu mai pot fi puse la dispoziția consumatorilor țigarete fabricate conform legislației anterioare, comercianții care au astfel de produse în stoc pot înregistra pierderi semnificative, fiind obligați să le retragă de la vânzare chiar dacă le-au achiziționat în mod legal, în caz contrar fiind susceptibili de plata unor amenzi de până la 100.00 de lei, situație care i-ar împinge pe mulți la faliment!
„În prezent, țigaretele sunt comercializate la nivel național în peste 75.000 de magazine. Membrii ANCMMR înregistrează stocuri de produse din tutun fabricate înainte de data intrării în vigoare a legii, dar care nu mai pot fi vândute în timpul rămas până la data de 20 mai 2017. Aceste produse au fost achiziționate de către comercianți în mod legal și nu mai pot fi returnate. De asemenea, nici nu vor putea fi distruse fără cheltuieli suplimentare. Chiar și un eventual proces de returnare a produselor către producători, în cazul în care aceștia ar accepta o astfel de operațiune, ar presupune eforturi administrative suplimentare, care ar îngreuna activitatea comercianților”, spun reprezentanții ANCMMR. vezi mai multe...
sursa:libertatea.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Ce se întâmplă în corp dacă consumi doua pahare de vin în care ai pus câteva flori de soc! - 17/05/2017 06:26
- O frumusețe ascunsă în inima Transilvaniei – Rezervația Naturală Bujorii de Stepă - 17/05/2017 06:21
- Proxenetism sub tutela Protecției Copilului - 17/05/2017 06:19
- CERCETĂTORII UBB DESCOPERĂ O NOUĂ FAMILE DE REPTILE MEZOZOICE DIN TRANSILVANIA - 13/05/2017 13:45
- Atac cibernetic la MAE. Ministerul de Externe, victima unui grup de hackeri de elită care au falsificat o adresă NATO - 12/05/2017 07:50
Stiri mai vechi:
- Florian Bodog: Nu vom lua copiii cu Poliţia să-i ducem la vaccinare - 12/05/2017 07:46
- Zeci de zboruri sunt afectate vineri de greva angajaților ROMATSA - 12/05/2017 07:44
- Planuri mari în învăţământ: reevaluarea programelor şcolare, manuale noi, internet în clasă - 12/05/2017 06:42
- Plantează şi creşte în grădină propriile roşii sănătoase! - 12/05/2017 06:34
- Încearcă aceste 4 tratamente pe bază de bicarbonat pentru a-ți vindeca întregul corp! - 12/05/2017 06:15
- Ieftinirea traiului. Vechi rețete împotriva sărăciei - 12/05/2017 06:06
- România s-a calificat în finala Eurovision - 12/05/2017 06:03
- Trupa O-Zone lanseaza o provocare: ”Daca strangeti 1 milion de semnaturi, sigur ne reunim!” Dan Balan, Radu Sirbu si Arsenie Todiras, succes fulminant in concertul de la Bucuresti! - 11/05/2017 06:51
- Anamaria Prodan, prezentatoare tv! Va fi gazda unei emisiuni la Pro Tv - 11/05/2017 06:46
- 10 greşeli pe care trebuie să le evităm la aprovizionarea din supermarketuri. Numărul 6 chiar nu-l știam! - 11/05/2017 06:29
- Ciupercile, izvorul nostru de sănătate! - 11/05/2017 06:23
- Doar geniile găsesc în 10 secunde numărul corect de litere - F - din imaginea de jos! - 11/05/2017 06:21
- Glutenul: ai putea sa fii alergic? Cum să descoperi simptomele - 11/05/2017 06:16
- Darul Cerului sau Lumânărica, vindecă afecţiunile respiratorii, pulmonare. Iată o utilizare la care nu te-ai fi gândit! - 09/05/2017 06:56
- Facebook-ul, arma secretă a angajatorilor. Detectivilor particulari li se cere să „spioneze” candidații și în spațiul virtual - 09/05/2017 06:53