Articole
Astazi au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Luni, 26 Iunie 2017 17:35
- Scris de Cristina Vasiu Dordea
- Accesări: 954
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017, au început luni, 26 iunie, cu testul de Limba şi literatura română - proba E)a). Marţi, 27 iunie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă - E)b), iar miercuri, 28 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului - E)c). Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării - E)d), este programată vineri, 30 iunie.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 439 de centre de examen, s-au înscris peste 135.000 de candidaţi din toate promoţiile. La proba E)b) - Limba şi literatura maternă sunt aşteptaţi peste 6.300 de candidaţi care-şi vor redacta tezele într-una din următoarele limbi: maghiară, germană, ucraineană, sârbă, slovacă, turcă, italiană şi croată.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 16:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.
Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;
obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.
În mod identic cu Evaluarea Națională, lucrările vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele. În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.
Prezent la videoconferinţa cu membrii comisiilor judeţene, preşedinţii centrelor de examen şi cei ai centrelor zonale de evaluare, organizată duminică, 25 iunie, la sediul MEN, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a solicitat asigurarea condițiilor optime în raport cu prognozele meteorologice pentru fiecare zi în parte. În acest sens, în sălile de examen trebuie asigurată o climatizare corespunzătoare, în funcţie de posibilităţile şi dotările spaţiilor respective, dar și apă potabilă atât pentru profesorii din comisii, cât şi pentru candidaţi. De asemenea, la nivelul tuturor centrelor de examen trebuie să existe asistenţă medicală permanentă.
În cadrul videoconferinței s-a pus accent și pe pregătirea elementelor care să confere un cadru corect şi exigent de desfăşurare a examenului şi care, în egală măsură, să ofere elevilor posibilitatea de a-şi pune in valoare cunoştinţele acumulate.
Articole similare:
Stiri noi:
- Olimpicii români au cucerit patru medalii la Balcaniada de Informatică 2017 - 10/07/2017 12:31
- Bursele studenților se acordă și pe perioada vacanței de vară - 10/07/2017 12:20
- În Sibiu se montează coșuri de gunoi pentru curățenia în urma animalelor de companie - 09/07/2017 12:59
- LOCURI DE CAZARE PENTRU PERIOADA ADMITERII LA UBB - 09/07/2017 12:03
- Rezultatele înregistrate de absolvenţii clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Naţională 2017 (rezultate înainte de contestaţii) - 26/06/2017 14:47
Stiri mai vechi:
- Ministerul Educației a publicat procedurile privind școlarizarea românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 - 2018 - 22/06/2017 11:41
- Rata de participare la a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2017 a fost de 97,17% - 22/06/2017 10:27
- LICEENII POT TESTA EXPERIENȚA UNIVERSITARĂ LA UBB - 22/06/2017 10:01
- Peste 144.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la Evaluarea Naţională 2017 - 19/06/2017 08:36
- Începe consolidarea pasarelei pietonale din apropierea Parcului ”Iuliu Hațieganu” - 19/06/2017 07:40
- Tururi ghidate gratuite pentru elevii clujeni - 07/06/2017 11:26
- Târgul Produs de Cluj la 65 de ediţii de succes - 07/06/2017 09:51
- Situaţia reală a centrelor de Asistenţă Socială din cadrul DGASPC Cluj - 25/05/2017 12:00
- Legea salarizării unitare intră la vot final în Senat; Ce salarii vor avea bugetarii, în urma modificărilor făcute de senatori - 22/05/2017 07:12
- Foloseşte acest ser facial timp de 2 săptămâni ca să ai un ten de invidiat! - 22/05/2017 07:10
- Cum scăpăm rapid de pofta de dulciuri pentru a ne fi mai ușor să slăbim! - 22/05/2017 07:07
- 5 simptome ale supradozei de cofeină pe care nu ai voie să le ignori - 22/05/2017 07:04
- Top 5 alimente care țin de foame mai mult și te ajută să slăbești - 22/05/2017 06:44
- Adevăratele dosare SIPA - 19/05/2017 06:49
- Agenții de la Poliția locală au dreptul să ridice permise auto? Află ce prevede legea în acest sens - 19/05/2017 06:15