Articole
Evenimente tradiţionale în acest sfârşit de săptămână, în mai multe localităţi clujene!
- Detalii
- Categorie: Evenimente
- Publicat: Joi, 31 August 2017 09:48
- Scris de Business Forum
- Accesări: 365
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (C.J.C.P.C.T.) Cluj, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăriile, Consiliile Locale și parohiile din comunele Florești, Jucu, Apahida, Buza și Mociu, invită locuitorii acestor localități, și nu numai, în perioada 1-3 septembrie 2017, să ia parte la o serie de evenimente culturale tradiționale.
Astfel, în perioada 1-3 septembrie 2017, pe terenul aflat pe strada Eroilor, din localitatea Florești, se vor desfășura „Zilele Floreștiului”, manifestări la care vor lua parte o serie de interpreți cunoscuți de public, ansambluri folclorice, precum și alți invitați speciali. În cadrul acestui eveniment C.J.C.P.C.T. Cluj va susține vineri, 1 septembrie 2017, de la ora 18.30, un program folcloric tradițional, cu participarea interpreților Maria Marcu, Mariana Morcan, Radu Lazăr și Mihaela Grindean, acompaniați de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș.
Sâmbătă, 2 septembrie 2017, la Gădălin, se va desfăsura cea de-a IV-a ediție a „Sărbătorii portului popular”. Organizat de Parohia Ortodoxă Gădălin, împreună cu Primăria și Consiliul Local Jucu, Biblioteca comunală Jucu, în parteneriat cu C.J.C.P.C.T. Cluj, evenimentul va debuta la ora 13.00, cu parada portului popular și va continua cu un spectacol de muzică și dansuri tradiționale, susținut de Asamblurile folclorice „Jucu Someșan” și „Codrișorul Bonțida”, Ansamblul de dansuri tradiționale din Vișea și Grupul folcloric „Zestrea Ardealului”. Și în cadrul acestei manifestări, C.J.C.P.C.T. Cluj va fi prezent cu momente folclorice, susținute de interpreții: Iulia Bucur, Mădălin Mureșan, Claudia Bal și Robert Moldovan.
Tot sâmbătă, 2 septembrie 2017, va avea loc sărbătoarea „Fiii satului Sânnicoară”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul local al comunei Apahida, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj și Asociația Culturală „Țara Călatei”. Manifestarea se va desfășura în curtea școlii din localitate, iar C.J.C.P.C.T. Cluj va fi reprezentat de interpreții: Maria Marcu, Irina Someșan, Ioana Breda Morar, Adrian Socaciu și Mădălina Mîrza, acompaniați de un grup instrumental, alcătuit din Orchestra „Cununa Transilvană” a instituției de cultură.
Duminică, 3 septembrie 2017, are loc Sărbătoarea populară „Fiii comunei Buza” manifestările urmând să debuteze de la ora 14.00 cu un spectacol folcloric, iar din partea C.J.C.P.C.T. Cluj vor fi prezenți soliștii vocali: Anuța Mânecan Nemeș, Larisa Gurzău și Mihai Rusu.
Tot duminică, 3 septembrie 2017, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Mociu, organizează Festivalul interjudețean „Jocu’ de pe Câmpie”, manifestare ajunsă la ediția a XXII – a.
Instituția de cultură clujeană va fi prezentă, de asemenea, în data de 3 septembrie 2017, și la Festivalul Internațional de folclor „Jocul din bătrâni”, ediția a XXXV-a, ce va avea loc la Târgu-Mureș. În cadrul evenimentului organizat de Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș va evolua, din partea C.J.C.P.C.T. Cluj, Grupul tradițional „Mărișana” din comuna Mărișel.
Articole similare:
Stiri noi:
- ”La Operă 2017” - Concertul de prezentare a noii Stagiuni 2017-2018 - 31/08/2017 11:01
- Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor aduc strălucirea Crăciunului Vienez în România! - 31/08/2017 09:42
- Ziua Limbii Române-31 August 2017 - 31/08/2017 08:45
- Muzeul Etnografic al Transilvaniei, membru al Asociaţiei Europene a Muzeelor în Aer Liber! - 31/08/2017 08:28
- PROGRAM OFICIAL FESTIVALUL AMBASADELOR “ONE WORLD” 2017 - 31/08/2017 07:16
Stiri mai vechi:
- Galeria ICR Viena: Expoziția „Orașe în dialog: București – Viena“! - 30/08/2017 14:54
- Expoziţia „Oraşe în dialog: Bucureşti – Viena“ la Galeria ICR Viena - 30/08/2017 14:46
- Festivalul interjudetean „Jocul de pe Câmpie” , ediţia a XXII -a - 30/08/2017 08:48
- CJ Cluj - Invitatie conferintă de presă! - 30/08/2017 08:37
- "Despacito" bate un nou record! Piesa momentului a stat 16 săptămâni, în topul celor mai vândute melodii! - 29/08/2017 12:31
- Lansarea Google Pixel 2 va fi pe 5 octombrie! - 29/08/2017 09:32
- Caravana TIFF la Timișoara: 7 seri de povești de dragoste, thrillere și comedii - 28/08/2017 13:02
- Ateliere și filme speciale pentru copii în cadrul Alba Film Fest, prin programul EducaTIFF - 28/08/2017 12:47
- Alba Iulia Music and Film Festival se întoarce cu o ediție spectaculoasa, între 8 și 10 septembrie - 28/08/2017 12:38
- E oficial! Trupa IRIS se destramă! - 28/08/2017 09:10
- Gramatik va concerta la București pe 22 noiembrie! - 25/08/2017 10:29
- Şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Cluj - 25/08/2017 09:42
- Cele mai frumoase surprize muzicale sunt dezvăluite în concertul de prezentare a noii Stagiuni 2017-2018 - 24/08/2017 14:32
- LA OPERĂ, sub clar de lună. Cele mai frumoase surprize muzicale sunt dezvăluite în Concertul de prezentare a noii Stagiuni 2017-2018 - 23/08/2017 12:46
- VOCE2017 – FESTIVAL INTERNAȚIONAL CORAL LA CLUJ-NAPOCA - 18/08/2017 11:29