Ma08042020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Propunerea unui deputat: Înfiinţarea Gărzii Civile cât şi Voluntariatul Militar!

deputatUn deputat propune înființarea Gărzii Civile, care să intervină în cazuri de accidente şi calamităţi.

În plus, acesta mai vrea realizarea serviciului militar pe bază de voluntariat. Deputatul social-democrat Sorin Bota a dat exemplul accidentului aviatic din Apuseni, susţinând că dacă exista Garda civilă se reducea numărul victimelor acestei tragedii.Inițiativa legislativă urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.Deputatul PSD afirmă că Garda Civilă va fi formată de voluntari, care au cursuri de pregătire militară şi din cei care sunt rezervişti, și va avea ca scop să intervină în cazuri de accidente, calamităţi.

”Trebuie să intervină şi organizat şi dotat cu echipamente până când intervin reprezentanţii instituţiilor abilitate sau poate instituţiile respective sunt depăşite de anvergura evenimentului respectiv şi trebuie să fie ajutate”, a motivat Sorin Bota iniţierea propunerii legislative privind Garda Civilă şi realizarea serviciului militar pe bază de voluntariat.

El a explicat că voluntarii vor beneficia de echipamente şi de anumite facilităţi, cum ar fi unele reduceri la impozite.
Garda Civilă va fi formată din voluntari care desfăşoară stagiul de pregătire militară şi civilă

Propunerea legislativă a fost depusă la 1 septembrie şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor. Potrivit proiectului, Garda Civilă va funcţiona în ţară la nivel local în subordinea primarului şi va fi coordonată la nivel judeţean de prefect.

Aceasta va fi compusă din voluntari care desfăşoară stagiul de pregătire militară şi civilă. Pot să se înscrie de asemenea şi foste cadre militare sau de poliţie, aflate în rezervă, precum şi alte persoane care au efectuat o pregătire militară de-a lungul vieţii şi sunt trecute în rezervă, prevede proiectul.

O dată la 5 ani, aceștia efectuează un stagiu de pregătire de două zile – o zi de instruire militară şi o zi de pregătire teoretică civilă. Garda civilă va interveni în caz de situaţii de urgenţă precum inundaţii, incendii sau alunecări de teren.


Ce prevede înființarea voluntariatului militar

Deputatul mai propune înfiinșarea voluntariatul militar, adică un stagiu de pregătire militară de către persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani la data începerii stagiului.

Începând cu primul an după promulgare serviciul voluntar ar urma să aibă o durată de 3-6 luni pentru recruţii cu studii superioare şi 4-9 luni pentru cei fără studii superioare.

Aceasta perioadă va fi aplicată de către Ministerul Apărării prin norme la prezenta lege în funcţie de specificul de pregătire cu fiecare armă. Aceste stagii vor fi organizate anual, în perioada 1 martie – 30 noiembrie, mai prevede proiectul. Bărbaţii şi femeile care vor să execute acest serviciu în cadrul Armatei Române sau la una din instituţiile următoare: Pompieri, Poliţia de Frontieră, Jandarmerie, ISU, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se vor prezenta la centrele militare pentru selecţionare şi stabilirea aptitudinilor.

Perioada în care vor face activitatea de pregătire va fi considerată vechime în muncă, iar pentru perioada participării la pregătirea militară şi cea de perfecţionare profesională li se va acorda o soldă egală cu salariul minim pe economie. Voluntarii vor avea un certificat recunoscut de perfecţionare profesională, mai arată proiectul.
Voluntarii vor beneficia de o masă caldă pe zi, decontarea navetei, contribuţii la CAS şi CASS, iar după terminarea stagiului de o scutire pentru acestea de 50%, reducerea vârstei de pensionare cu o lună pentru fiecare an de activitate, dar nu mai mult de doi ani. Voluntarii vor beneficia şi de garanţie de stat pentru programul Prima Casă şi Prima Maşină, timp de cinci ani după terminarea stagiului.

Sursa: libertatea.ro