Sam01252020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Paul Volner: "UE atacă Ungaria pentru poziţia sa împotriva migraţiei!"

migranti1Ungaria s-a obişnuit să fie atacată de Comisia Europeană pentru poziţia sa antimigraţie, a declarat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Pal Volner.

"Doresc ca noi să desfiinţăm gardul ridicat de-a lungul graniţei de sud şi să lăsăm migranţii să intre în Ungaria", a afirmat Pal Volner în interviul acordat ziarului ungar.

"În condiţiile în care Bruxelles-ul poate iniţia un proces împotriva Ungariei în următoarele zile din cauza opoziţiei faţă de cotele obligatorii de migranţi, lupta cu privire la imigraţie abia a început", a apreciat el.

Tribunalul din Luxemburg a decis că decizia din septembrie 2015 privind distribuirea temporară migranţilor în state membre ale UE a fost luată într-un cadru adecvat, a spus el.

Comisarul european pentru migraţie a anunţat totuşi chiar în ziua deciziei că Comisia Europeană va face o propunere pentru instituirea unui mecanism automat, permanent în acest an. Din aceasta rezultă faptul că afluxul de migranţi ar putea deveni permanent, a apreciat Volner.

"Ungaria a recunoscut decizia. Este un detaliu important, totuşi, faptul că decizia tribunalului din Luxemburg nu dă niciun motiv Ungariei să-şi schimbe politica privind imigraţia care respinge preluarea migranţilor. Decizia nu obligă Ungaria la nimic şi indică numai faptul că decizia privind stabilirea unor cote de migranţi este legală", a spus oficialul ungar.

Sursa: capital.ro