Dum10202019

Last updateMie, 16 Oct 2019 5pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

În ultimii doi ani, mijloacele de transport ale RATB au ajuns să acumuleze întârzieri de aproape 20.000 de minute!

tramvaie-blocateMijloacele de transport în comun din Bucureşti au stat blocate în trafic din cauza maşinilor parcate greşit aproape 20.000 de minute în ultimul an şi jumătate.

În fiecare zi aproape, Regia Autonomă de Transport București (RATB) raportează cel puţin o situaţie în care un troleibuz, un tramvai sau un autobuz este blocat în trafic de un autoturism parcat. Cele mai întâlnite situaţii sunt, desigur, cele în care şoferii îşi lasă maşinile prea aproape de linia de tramvai, sau chiar pe şină.

În anul 2016, s-au înregistrat 508 cazuri de blocări ale mijloacelor de transport în comun, cauzate de parcarea necorespunzătoare a unor autovehicule. În total, s-au acumulat 9.450 minute de întârziere din cauza acestor blocaje, ceea ce înseamnă peste 157 de ore de aşteptare pentru călători.

Iar în 2017 situaţia s-a înrăutăţit. De la începutul anului şi până la finele lunii august, în Capitală s-au înregistrat 492 de cazuri în care autobuzele, tramvaiele sau troleibuzele au fost blocate de maşini parcate neregulamentar. În total, s-au cumulat peste 10.200 de minute de întârziere, ceea ce înseamnă că mijloacele de transport în comun au întârziat mai bine de o săptămână.

Dacă adunăm întârzierile înregistrate de mijloacele de transport ale RATB în ultimii doi ani din cauza maşinilor parcate greşit rezultă un total de 19.663 minut, adică o întârziere de aproape două săptămâni.

Cea mai mare durată de blocare a unui mijloc de transport în comun, a avut loc pe data de 16 ianuarie, anul acesta, în zona intersecției str. Țepeș Vodă – str. Gheorghe Costaforu. Troleibuzele liniei 70 nu au mai putut circula între orele 06:05 şi 08:10 din cauza unui şofer care şi-a lăsat maşina pe jumătate în drum, din cauza zăpezii acumulate lângă bordură. Ca urmare, conducătorul auto s-a ales cu dosar penal şi o amendă de 500 de lei.

Conform legislaţiei rutiere, „blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, sau cu amendă”.

Sursa: libertatea.ro

Stiri mai vechi: