Vi01242020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Rusia acuză UE de "politizarea" reconstrucţiei în Siria!

steagul-rusieiMinistrul de externe adjunct al Rusiei, Ghennadi Gatilov, a acuzat joi Uniunea Europeană de "politizarea" problemei reconstrucţiei în Siria, apreciind că este "inacceptabil" că europenii nu doresc să se angajeze până când nu este pusa în aplicare o tranziţie politică în Siria.

"Politizarea problemelor legate de ajutoarele (umanitare) şi declaraţiile despre necesitatea de a aştepta încheierea unui proces politic sunt inacceptabile", a declarat Gatilov în cadrul unei reuniuni în marja Adunării Generale a ONU.

Prezidată de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, această reuniune urmează unei conferinţe în aprilie la Bruxelles în cursul căreia sirienilor li s-a promis un ajutor umanitar de şase miliarde de dolari.

Europenii reiterează faptul că nu vor finanţa reconstrucţia ţării devastate de război înainte de implementarea unui proces credibil de "tranziţie politică".

"Vorbim despre soarta a sute de mii, chiar milioane de sirieni, care trăiesc în prezent în condiţii foarte dificile, exacerbate de ceea ce aş numi sancţiuni unilaterale", a insistat Gatilov.

"Avem nevoie la ora actuală de ajutor umanitar major via Naţiunile Unite şi alte canale. Trebuie reconstruite şcoli, spitale şi infrastructura esenţială", a declarat ministrul rus, a cărui ţară este - împreună cu Iranul - principalul aliat al Damascului.

De la intrarea Rusiei în război în 2015 pentru a susţine regimul, forţele aeriene ruseşti au efectuat sute de raiduri devastatoare.


"Nu poate exista niciun sprijin pentru reconstrucţie pâna când nu se realizează o tranziţie politică credibilă. Reconstrucţia trebuie să fie o recompensă pentru pace, nu o recompensă pentru un regim care şi-a distrus propriile oraşe şi propria populaţie ", a spus reprezentantul Marii Britanii.

Sursa: capital.ro

Stiri mai vechi: