Mie10212020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Deschiderea Stagiunii Lirice 2017/2018!

The-Armed-ManO primă audiție națională, lansarea Clubului Pro Opera Transilvania și proiecte centenare aniversare Opera Națională Română din Cluj-Napoca, alături de Compania NTT DATA, au plăcerea de a vă invita miercuri, 27 Septembrie 2017, începând cu ora 12:30, la The NTT DATA Tower, Str. Constanța, nr 19-21, la Conferința de presă ce anunță deschiderea oficială a Stagiunii lirice 2017-2018 și cele mai importante proiecte cultural-artistice ale acesteia.


Găzduită de Compania NTT DATA, parteneri oficiali ai teatrului liric clujean, Conferința este prilejuită de două prime evenimente remarcabile în agenda culturală clujeană a acestei toamne:


• Concertul extraordinar ”THE ARMED MAN: A Mass for Peace”, de Karl Jenkins, prezentat în Primă audiție națională, în deschiderea Stagiunii 2017-2018
• Lansarea oficială a Clubului Pro Opera Transilvania


O apariție inedită în peisajul liric național, prezentată în premieră și unică reprezentație pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, misa ”The Armed Man: A Mass for Peace” poartă semnătura lui Karl Jenkins, celebrul compozitor galez contemporan, al cărui misiune a fost să ofere valențe milenare unui mesaj al păcii și speranței globale odată cu pășirea în noul Mileniu. Interpretată de soprana Diana Țugui, mezzosoprana Viktória Cormoș, tenorul Cristian Mogoșan și bas-baritonul Sebastian Balaj, Diana Canteșanu – solo violoncel, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului invitat Flavius Filip, premiera se bucură de participarea excepțională a Muezinului Refi Erghiun și a Côr Caerdydd, corul galez care a interpretat lucrarea cu prilejul premierei sale mondiale londoneze, din anul 2000.


La rândul său, în cadrul acestei întâlniri se va anunța lansarea unei noi organizații, care vine în sprijinulOperei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub titulatura “Clubul Pro Opera Transilvania”. Din partea acestei structuri vor fi prezenți membrii clubului alături de președintele acestuia, care vă vor împărtăși misiunea, dezideratele și viitoarele acțiuni cu care își propun să sprijine domeniul cultural-artistic clujean.


Conferința de miercuri, 27 septembrie, se va bucura de prezența Domnului Florin Estefan, Manager general al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Domnul Daniel Metz, CEO al Companiei NTT DATA, precum și a reprezentanților distribuției concertului-premieră.


*Pentru informaţii suplimentare şi pentru confirmarea participării, vă rugăm să ne contactaţi la adresa Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. și Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. .