Articole
Forţarea străinilor de a-şi muta fabricile din România, din cauza crizei de muncitori!
- Detalii
- Categorie: Servicii
- Publicat: Marți, 26 Septembrie 2017 10:02
- Scris de Business Forum
- Accesări: 760
Criza de muncitori calificaţi cu care se confruntă piaţa construcţiilor ar putea determina producătorii străini să îşi mute fabricile din România şi va opri alte potenţiale investiţii care vizau ţara noastră, se arată într-un punct de vedere înaintat de patronatul producătorilor de prefabricate din beton primului-ministru şi ministrului Muncii.
Organizaţia Prefbeton avertizează că oferta de forţă de muncă calificată în industria producţiei de materiale de construcţii şi, în general, pe piaţa construcţiilor a ajuns, în prezent, la un minim îngrijorător care atrage dupa sine o multitudine de probleme conexe. Membrii patronatului sunt convinşi că, în lipsa unor măsuri urgente, producătorii de materiale şi bunuri din Românie vor traversa un blocaj general, care se va solda cu rezultate economice negative.
„[Este] o situaţie gravă care generează mutarea platformelor de producţie în cazul investitorilor străini şi reprezintă totodată şi o adevărată barieră în faţa noilor investiţii straine care vizau România“, se mai arată în comunicatul Prefbeton.
Producătorii atrag atenţia că sectorul construcţiilor are nevoie imediată de fierari betonişti, sudori, tâmplari, lăcătuşi mecanici, electricieni, macaragii, zidari şi instalatori, meserii care în ultimii ani au înregistrat scăderi consecutive, odată cu atingerea vârstei de pensionare de către un număr mare de persoane calificate în aceste domenii şi migrarea spre Occident a unui procent semnificativ din resursele umane specializate şi încă active.
„Lipsa unor secţii specializate în unităţile de învăţământ, care să compenseze pierderile de resurse umane din aceste sectoare de activitate, a condus la agravarea situaţiei, ajungându-se în cazul unor specializări la lipsa totală a personalului calificat“, se mai precizează în punctul de vedere al patronatului.
Membrii asociaţiei consideră obligatorie şi urgentă relansarea şi susţinerea şcolilor profesionale şi secţiilor cu caracter vocaţional în unităţile de învăţământ, precum şi a programelor de formare profesională şi ucenicie la locul de muncă.
Numărul mediu de salariaţi din sectorul construcţiilor, estimat pentru anul trecut, se ridică la 377.700 de persoane. Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii estimează că necesarul de muncitori va creşte la 600.000 de persoane dacă lucrările publice anunţate de Guvernul României vor fi demarate chiar şi parţial în anii următori.
Sursa: capital.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Autostrada-Fantomă: Înghiţirea a 10 milioane euro! - 04/10/2017 07:04
- 7 Octombrie 2017: Închiderea traficului în zona Pieţei Unirii, pentru superspeciala Raliului Sibiului! - 03/10/2017 08:50
- În primele 9 luni ale anului, 36 de drumuri judeţene au beneficiat de lucrări de modernizare/întreţinere! - 02/10/2017 09:47
- Finalizarea lucrărilor de întreţinere pe drumul judeţean 103K Căpuşu Mare (DN1) – Agârbiciu – Dângău - Râşca! - 29/09/2017 10:20
- Finalizarea lucrărilor de asfaltare pe drumul judeţean 103H Bologa – Săcuieu, pe raza localităţii Bologa! - 26/09/2017 07:41
Stiri mai vechi:
- USR Cluj susţine amenajarea Canalului Morii, de lângă Parcul Rozelor! - 25/09/2017 11:01
- Craiova: Zacaria dezvoltă Primul Parc Industrial Privat! - 22/09/2017 10:31
- Finalizarea lucrărilor de asfaltare pe drumul judeţean 107 T, pe raza localităţii Măguri-Răcătău! - 21/09/2017 11:27
- Emiterea Autorizaţiei de construire pentru staţia de osmoză inversă, ce va epura levigatul de la Pata Rât! - 21/09/2017 06:51
- Finalizarea lucrărilor de asfaltare, pe drumul judeţean Gura Râşca – Măguri Răcătău! - 20/09/2017 08:21
- Consiliul Judeţean Cluj: "Deblocarea drumurilor judeţene, după furtuna de duminică!" - 19/09/2017 08:22
- Intervenţii pentru degajarea drumurilor judeţene după furtună! - 18/09/2017 09:53
- Curăţarea pârâului Debren în perimetriul zonelor locuite! - 15/09/2017 10:31
- Eliberarea autorizaţiei pentru un sector al centurii de sud a Floreştiului, de către Consiliul Judeţean! - 15/09/2017 10:22
- Reabilitarea drumului judeţean care duce spre Barajul Drăgan-Floroiu! - 15/09/2017 07:51
- Racordarea la reţeaua de apă potabilă a Localităţii Boju, a judeţului Cluj! - 13/09/2017 11:19
- Contract pentru finalizarea unui lot din autostrada Transilvania! - 12/09/2017 13:41
- Demararea lucrărilor de întreţinere pe drumul judeţean 103G Ceanu Mic - Aiton! - 12/09/2017 11:42
- ELKO România anunţă distribuţia de produse OPTEX! - 12/09/2017 07:47
- DN 7 - închis în perioada 12.09.2017, ora 6.00-17.09.2017, ora 00.00 pentru desfăşurarea Târgului Anual al Oraşului Titu - 11.09.2017! - 11/09/2017 12:57