Mie08052020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

S.U.A. : Riscarea unui "Al treilea război mondial!"

antimissile-shieldCu ameninţările sale împotriva anumitor ţări, preşedintele american, Donald Trump, riscă să pună Statele Unite \\\'pe drumul celui de-al treilea război mondial\\\', a afirmat influentul senator republican Bob Corker, citat de cotidianul New York Times (NYT).

"Mă îngrijorează' şi 'ar trebui să îi îngrijoreze pe toţi cei care iubesc ţara noastră', a adăugat acest fost partizan al lui Donald Trump într-un interviu publicat duminică de NYT care nu precizează fraza exactă a senatorului.

Înainte de acest violent atac, foarte respectatul senator în vârstă de 65 de ani a comentat că 'este o ruşine că Casa Albă a devenit un centru de îngrijire pentru adulţi', după ce dimineaţa fusese ţinta unor mesaje depreciative pe Twitter ale preşedintelui american.

'Senatorul Bob Corker m-a 'implorat' să îl susţin pentru realegerea sa în Tennessee. Am spus 'NU' şi a renunţat (spunând că nu poate câştiga fără... sprijinul meu)', a afirmat Donald Trump.

'De asemenea, a vrut să fie secretar de stat şi i-am spus 'NU, MULŢUMESC'', a continuat liderul administraţiei de la Washington, adăugând că senatorul Corker 'este răspunzător în mare măsură pentru teribilul acord cu Iranul!' privind programul său nuclear.

'În consecinţă, mă aştept ca Corker să fie o voce negativă şi să se pună în calea agendei noastre. N-avea stofă să fie candidat', a încheiat Donald Trump, fără alte precizări.
Preşedintele american a făcut aluzie fără îndoială la declaraţiile de miercuri ale senatorului care a afirmat că Statele Unite nu se prăbuşesc în haos numai datorită secretarului de stat Rex Tillerson, ministrului apărării Jim Mattis şi secretarului general al Casei Albe John Kelly.

Bob Corker este membru al Senatului Statelor Unite din ianuarie 2007. La 26 septembrie, a anunţat că nu va mai candida pentru al treilea mandat la legislativele din noiembrie 2018.

Din 2015, el este preşedintele Comisiei senatoriale pentru afaceri externe, ocupând astfel un loc cheie în mai multe dosare diplomatice aflate în plină actualitate, ca Rusia şi Coreea de Nord.

Numele său a fost vehiculat pentru a fi colistierul lui Donald Trump, iar apoi pentru a fi secretar de stat. În iulie 2016, el a explicat că a declinat postul de viitor vicepreşedinte în cursul unei discuţii la New York cu omul de afaceri. 'Legăturile noastre s-au întărit şi s-a născut o prietenie, a fost o zi remarcabilă', a afirmat senatorul la acea dată.

În luna august, după violenţele rasiste de la Charlottesville (Virginia), Bob Corker a declarat că Donald Trump 'nu a reuşit încă să demonstreze că are tăria şi competenţele necesare pentru a reuşi' în calitate de preşedinte.

Sursa: capital.ro

Stiri mai vechi: