Sam10242020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Orange: Revoluţionarea SMS-ului!

orangeOrange România, liderul pieţei telecom, devine unul dintre primii operatori din lume care aduce clienților săi Chat Messages, o evoluție a serviciului SMS.

Noul serviciu, disponibil tuturor clienţilor cu aplicaţia Android Messages, combină cele mai bune funcţii de mesagerie dezvoltate în colaborare cu Google şi cele mai bune informaţii de reţea bazate pe standardul Global RCS (Rich Communications Services).

Utilizatorii aplicaţiei Android Messages pot vedea în timp real când interlocutorii tastează şi când au citit mesajul, pot distribui imagini de rezoluţie mare şi conţinut video; pot transmite emoji, GIF-uri, stickere, precum şi mesaje audio; pot distribui locaţia şi au opţiunea de a crea grupuri de chat cu familia şi prietenii, dacă aceştia sunt utilizatori ai serviciului Chat Messages de la Orange.

Clienţii au posibilitatea să trimită şi să primească mesaje oriunde există acoperire pentru servicii mobile sau este disponibilă o conexiune Wi-Fi. Accesul la Chat Messages nu se taxează, pentru utilizarea acestuia se tarifează doar traficul de date consumat, conform planului tarifar deţinut.

Lansarea serviciului în România este o premieră europeană pentru Orange Group. Serviciul va continua să fie dezvoltat în perioada imediat următoare, pe măsură ce vor fi adăugate noi funcţionalităţi şi vor fi integrate servicii furnizate de terţi. Acesta va reprezenta o modalitate avansată şi inteligentă de comunicare în timp real, complet interconectată între operatori.

Chat Messages este deja activ pe telefoanele Nokia 3, Orange Dive 72, Sony Xperia XZ Premium, Moto E4, Moto Z2 Play şi Blackberry KEYone. Aplicaţia este totodată disponibilă pentru toţi clienţii Orange cu telefoane  Android, cu sistem de operare 4.4, Kitkat sau versiunile superioare.
Aplicaţia Android Message poate fi descarcată din Google Play Store şi se va regăsi pre-instalată pe următoarele modele de telefoane Android comercializate de Orange.

Clienţii care folosesc Chat Messages pot comunica chiar şi cu cei care nu au un telefon cu Android Messages, întrucât tehnologia va transmite mesajul sub forma SMS, atunci când este necesar.

Aşadar, indiferent de tehnologia folosită, mesajele vor ajunge întotdeauna la destinaţie. Toate Chat Messages sau SMS sunt păstrate în acelaşi loc, grupate pe contacte.

“Chat Message este o mişcare globală a industriei, de la serviciul simplu de SMS deja consacrat, către o experienţă digitală de neegalat, pe care o oferim clienţilor noştri. Suntem mândri că eforturile noastre şi colaborarea cu Google ne permit să aducem acest serviciu nou clienţilor Orange din România” a declarat Yves Martin, Chief Commercial Officer al Orange România.

Sursa: capital.ro