Dum02182018

Last updateMa, 13 Feb 2018 1pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Scumpirea carburanţilor, mai mare decât acciza Guvernului!

benzina-motorinaBenzina și motorina s-au scumpit de la începutul lunii august până acum cu mult mai mult decât contravaloarea accizelor introduse de către Guvern.

Reamintim, Guvernul a reintrodus acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru, în două etape: una de la 15 septembrie și cealaltă de la 1 octombrie. Accizele introduse de către autorități cumulează 32 de bani pe fiecare litru de carburant. La această sumă se mai adaugă 6 bani pe litru după adăugarea TVA de 19%, ceea ce ar însemna 38 de bani.

Numai că datele făcute publice de către Executivul comunitar arată o scumpire mai mare.

Astfel, la raportarea din data de 31 iulie, ultima de dinainte ca Guvernul să anunțe proiectul privind majorarea accizelor la combustibili, un litru de benzină costa 4,579 lei în medie în România. La raportarea făcută în data de 16 octombrie, ultima disponibilă, prețul a ajuns în medie la 5,034 lei pe litru, adică o scumpire de 45 de bani pe litru.
Mai ieftin în Bulgaria și Polonia, mai scump în Ungaria

La motorină situația este și neagră: dacă la 31 iulie un litru costa în medie 4,529 lei în țara noastră, la cea din data de 16 octombrie motorina costa 5,138 lei pe litru. Diferența este de 60 de bani pe litru.

Calculat în euro, în România benzina costă acum 1,098 euro pe litru, în vreme ce în Bulgaria prețul este de 1,019 euro pe litru, în vreme ce în Polonia este 1,074 euro pe litru. Dintre statele din zonă, numai în Ungaria benzina este mai scumpă, cu 1,133 euro pe litru.

În cazul motorinei, un litru de carburant diesel costă în România echivalentul a 1,121 euro. În Bulgaria, aceeași cantitate costă 1,012 euro pe litru, iar în Polonia 1,043 euro pe litru. La fel, în Ungaria motorina este mai scumpă, prețul fiind de 1,164 euro pe litru.


Uraganele lui Tudose

Premierul Mihai Tudose declara la finele lunii septembrie că uraganele care au lovit Golful Mexic sunt vinovate de creșterea prețurilor, nu supraacciza.

”La carburanți, eu cred că și dumneavoastră ați aflat că au fost niște uragane și că au influențat prețul barilului pe plan mondial, a crescut prețul la acest tip de energie în toată lumea, ba chiar în România mai puțin decât pe restul planetei. Am făcut ieri un calcul cu cei din ministerul de Finanțe, cu domnul Mișa și cu alți colegi, și a fost aproate inexistent, chiar La un moment dat a fost sub o creștere firească, raportat la bursa petrolului”, afirma atunci Tudose.

Acesta se referea la urganele Irma și Maria, care au afectat zona Caraibilor și sudul SUA. Anterior, acesta dădea asigurări că petroliștii nu vor scumpi combustibilii.


Cum a evoluat prețul țițeiului

În data de 31 iulie, țițeiul Brent – de referință pe piața din Europa – se tranzacționa cu 52,65 de dolari pe baril, iar acum barilul de petrol a atins 57 de dolari, din cauza tensiunilor dintre guvernul din Irak și autoritățile separatiste din Kurdistanul irakian. Kurzii au votat într-o covârșitoare majoritate pentru declararea independenței, iar Bagdadul a trecut la măsuri de retorsiune.

Dacă măcar premierul Tudose recunoștea că există o scumpire, dar dădea vina pe uragane, alți politicieni au avut reacții halucinante. Astfel, Toma Petcu – ministrul Energiei – spunea că nu cunoaște prețul, fiindcă nu are carnet de șofer și nu alimentează. Alții dădeau vina pe soție, precum Liviu Pop, ministrul Educației, în vreme ce Călin Popescu Tăriceanu spunea sus și tare că ”n-a văzut nicio scumpire la carburanți”.


Împărțeala între buget și profitul companiilor

Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, argumenta că supraacciza se reintroduce deoarece companiile petroliere nu au redus prețurile după ce taxele au fost reduse la începutul anului.

Însă adevăratul motiv pentru care aceasta este introdusă este foamea de bani a Guvernului, care trebuie să acopere majorările de pensii și salarii.

Acciza de 7 eurocenți a fost introdusă prima oară la 1 aprilie 2014 și a fost eliminată la 31 decembrie 2016.

În acest moment, mai bine de 60% din prețul unui litru de carburant se duce la buget prin accize și TVA. Transportatorii au cerut reluarea schemei de returnare a unei părți din acciza de 7 eurocenți, dar Guvernul nu dorește.

Sursa: libertatea.ro