Articole
Viena: Concert - „Silvestri – Lipatti– Jora"!
- Detalii
- Categorie: Evenimente
- Publicat: Marți, 07 Noiembrie 2017 13:50
- Scris de Business Forum
- Accesări: 708
Vineri, 10 noiembrie, ora 19.30, la Konzerthaus din Viena are loc concertul „SILVESTRI – LIPATTI – JORA.
Omagiu şi (re)descoperire“. Programul va fi susţinut de Raluca Ştirbăţ (pian), Ileana Tonca (soprană) şi Rudolf Leopold (violoncel). Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena şi Societatea Internaţională „George Enescu“ din Viena, în parteneriat cu Societatea Austro-Română şi cu sprijinul Ambasadei României în Republica Austria şi al Consulatului Onorific al României la Eisenstadt.
Concertul aduce în prim-plan Sonata pentru violoncel şi pian op. 22 nr. 1 de Constantin Silvestri (inedită, compusă la Predeal, iulie 1941), precum şi Sonatina pentru mâna stângă op. 10 pentru pian de Dinu Lipatti (compusă la Fundăţeanca, august 1941), lucrări dedicate lui Mihail Jora, maestrul de compoziţie al celor doi. Ambele partituri au fost scrise special şi cântate în primă audiţie în concertul aniversar „Mihail Jora – 50 de ani“ care a avut loc pe 8 noiembrie 1941 la Sala Orfeu (fostă Jean Feder) din Bucureşti.
După ce a mai fost interpretată doar o singură dată pe 27 februarie 1942, partitura Sonatei pentru violoncel (fagot) şi pian op. 22 nr. 1 de Constantin Silvestri s-a pierdut, lucrarea figurând cu semne de întrebare sau fiind considerată necunoscută (chiar inexistentă) în toate monografiile şi studiile dedicate compozitorului român. După exact 77 ani de la aşternerea ei pe hârtie, Sonata op. 22 nr. 1 va fi prezentată în primă audiţie publicului vienez pe cea una dintre cele mai importante scene de concert din Austria.
Descoperirea partiturii într-o colecţie privată din Viena, în urma unor cercetări îndelungi realizate de pianista Raluca Ştirbăţ, preşedintele Societăţii Internaţionale „George Enescu“ din Viena, reprezintă o revelaţie atât pentru muzicienii instrumentişti, cât şi pentru compozitori sau muzicologi, fiind cu atât mai valoroasă cu cât lista compoziţiilor lui Silvestri nu este foarte lungă – multe lucrări fie s-au pierdut, fie au fost distruse de compozitor însuşi, binecunoscut pentru perfecţionismul şi spiritul său autocritic.
În program figurează şi cele Patru cântece op. 20 de Mihail Jora (pe versuri de Ion Pillat, care au răsunat, de asemenea, în seara concertului aniversar din 8 noiembrie 1941), precum şi Lieduri op. 1 pe versuri de Heinrich Heine, compuse de Silvestri la vârsta de 15 ani (în 1928).
Program:
Alban Berg (1885-1935) – Sonata pentru pian op. 1 (1910)
Constantin Silvestri (1913-1969) – Lieduri din ciclul op. 1 pe versuri de Heinrich Heine (1928)
Constantin Silvestri – Sonata pentru violoncel şi pian op. 22 nr. 1 (1941, primă audiţie după redescoperirea partiturii)
Constantin Silvestri – Pièce de concert pour piano op. 25 nr. 3 (1944)
Constantin Silvestri – Baccanale pentru pian solo (1933)
Dinu Lipatti (1917-1950) – Sonatina pentru mâna stângă op. 10 (1941)
Mihail Jora (1891-1971) – Patru cântece op. 20 pe versuri de Ion Pillat (1941)
Dmitri Şostakovici (1906-1975) – Sonata pentru violoncel şi pian op. 40 (1934)
Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate de Institutul Cultural Român de la Viena pe parcursul anului 2017, în contextul aniversării a 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (19 martie 1917 – 2 decembrie 1950).
Articole similare:
Stiri noi:
- OPTEX: Participarea la Ziua Securităţii Private din România! - 08/11/2017 08:06
- Ateneul Român: Orchestra Simfonică "George Enescu"! - 07/11/2017 14:52
- Câmpia-Turzii: Festivalul "Jocul Fecioresc" din Transilvania! - 07/11/2017 13:48
- Profesorul Peter Dahlgren - Primirea Distincţiei "Doctor Honoris Causa" al Universităţii din Bucureşti! - 07/11/2017 13:11
- ICR: Prelegeri&Prezentare Carte! - 07/11/2017 12:21
Stiri mai vechi:
- VIVO!Cluj-Napoca: Specialităţile "Spartan"! - 07/11/2017 11:29
- Madrid: Zilele Filmului Românesc! - 07/11/2017 08:12
- Iaşi: Spectacol Teatru - "Mascarada"! - 07/11/2017 07:58
- Cluj-Napoca: Expoziţie ”Satul, Ţăranul şi Natura”! - 06/11/2017 14:47
- Consorţiul „Universitaria” - Solicitarea implicării universităţilor membre în dezbateri! - 06/11/2017 14:29
- Şcoala de Arte Cluj-Napoca: Noi secţii externe - Mica, Turda şi Pădurenii! - 06/11/2017 12:00
- LANSARE OFICIALĂ - EDIŢIA a-IX-a - FOOD MANIA - MESE GRATUITE! - 06/11/2017 11:12
- Estetica Muncii. Creativitate socială în cotidian - EXPOZIȚIE la Fabrica de Pensule - 06/11/2017 11:11
- ”Satul, țăranul și natura”, expozitie la Casino Centru de Cultură Urbană - 06/11/2017 11:00
- Consiliul Judeţean Cluj: "Jocuri educaţionale computerizate, cărţi şi reviste pentru copii cu dizabilităţi auditive"! - 06/11/2017 10:44
- Cluj-Napoca: Concert - Ansamblul "Voci Transilvane"! - 06/11/2017 09:28
- Cluj-Napoca: Eveniment "Social Tea House"! - 03/11/2017 13:59
- Job-Transport: Târg de joburi! - 03/11/2017 13:58
- Izmir: Festivalul Internaţional de Film Scurt Metraj! - 03/11/2017 13:46
- Buch-Wien 2017: Autori români! - 03/11/2017 13:30