Articole
Centrul de Inovare&Imaginaţie Civică: Dezbatere publică pe tema reamenajării străzii Mihail Kogălniceanu!
- Detalii
- Categorie: Evenimente
- Publicat: Joi, 09 Noiembrie 2017 10:48
- Scris de Business Forum
- Accesări: 722
Marți, 14 noiembrie 2017, de la ora 17.00, la clădirea Casino din Parcul Central va avea loc o primă întâlnire a tuturor persoanelor interesate de a participa la consultările privind găsirea celor mai bune soluții în vederea revitalizării urbane a străzii Mihail Kogălniceanu și a celor adiacente.
Întâlnirea este cea de-a doua dezbatere organizată în cadrul Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică (CIIC). Acesta a fost lansat în luna octombrie cu o dezbatere având ca temă Parcul Feroviarilor - Concursul de soluții pentru reabilitarea parcului.
În baza parteneriatului municipalității cu Ordinul Arhitecților din România (OAR), după finalizarea acestei etape de consultări publice se va realiza o temă de proiectare, care va face obiectul unui concurs de soluții.
Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) este locul în care reprezentanți ai administrației publice locale, cetățeni și specialiști din mediul economic și universitar se pot întâlni și discuta despre transformările urbane necesare și despre provocările orașului nostru al cărui ritm de dezvoltare este extrem de accelerat în ultimii ani. De asemenea, Centrul este un instrument de comunicare, cercetare și promovare, precum și un loc pentru dezbateri aflat la dispoziția experților din diferite domenii şi a oricărui cetăţean doreşte să participe.
Centrul de Inovare și Imaginație Civică își propune să devină un laborator permanent în care să se dezvolte și să se testeze diferitele forme de colaborare între actorii din oraș, cu scopul de a sprijini practicile participative, precum și promovarea discuțiilor privind proiectele de inovare urbană. CIIC permite utilizarea capacității actorilor sociali de a formula şi rezolva probleme publice, fiind actorul care coordonează şi ghidează reţele complexe de guvernanţă participativă, la care iau parte reprezentanţi ai mediului academic, ONG-uri, sindicate, asociaţii profesionale etc.
Entitatea concepută de Primăria municipiului Cluj-Napoca va gestiona procese de analiză și elaborare de proiecte-pilot pentru comunitate și va funcționa ca o echipă inter-departamentală a municipalității, care urmărește să identifice și să utilizeze resursele comunității clujene pentru diferitele teme în dezbatere.
Pentru mai multe informații, dar și pentru a transmite idei sau propuneri, publicul poate utiliza adresa de email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau pagina de Facebook a Municipiului Cluj-Napoca, http://facebook.com/PrimariaClujNapocaRomania.
De asemenea, cei interesați pot acces pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/784378838412268/
Articole similare:
Stiri noi:
- Cluj-Napoca: Festivalul Filmului Francez! - 09/11/2017 14:12
- Cluj-Arena: Meci Amical! - 09/11/2017 13:38
- 11-12 noiembrie: Festivalul Național de Muzică Folk „Ziua de Mâine” 2017, la Alba Iulia. Vezi programul - 09/11/2017 13:02
- Oradea: Târg de Cariere! - 09/11/2017 12:46
- Muzeul de Artă din Boryeong-Si - Expoziţie Interculturală Româno-Coreeană! - 09/11/2017 12:26
Stiri mai vechi:
- Roma: Zilele Filmului Românesc! - 09/11/2017 07:20
- Eveniment - Importanţa Pactului Societar! - 08/11/2017 14:44
- Timişoara: Expoziţia Schliemann! - 08/11/2017 14:25
- Bucureşti: Eveniment - "Congresul Profesiei de Auditor Financiar" din România! - 08/11/2017 12:20
- Cluj-Napoca: Concert „Romanţa Ne Uneşte”! - 08/11/2017 08:50
- OPTEX: Participarea la Ziua Securităţii Private din România! - 08/11/2017 08:06
- Ateneul Român: Orchestra Simfonică "George Enescu"! - 07/11/2017 14:52
- Câmpia-Turzii: Festivalul "Jocul Fecioresc" din Transilvania! - 07/11/2017 13:48
- Profesorul Peter Dahlgren - Primirea Distincţiei "Doctor Honoris Causa" al Universităţii din Bucureşti! - 07/11/2017 13:11
- ICR: Prelegeri&Prezentare Carte! - 07/11/2017 12:21
- Viena: Concert - „Silvestri – Lipatti– Jora"! - 07/11/2017 11:50
- VIVO!Cluj-Napoca: Specialităţile "Spartan"! - 07/11/2017 11:29
- Madrid: Zilele Filmului Românesc! - 07/11/2017 08:12
- Iaşi: Spectacol Teatru - "Mascarada"! - 07/11/2017 07:58
- Cluj-Napoca: Expoziţie ”Satul, Ţăranul şi Natura”! - 06/11/2017 14:47