Articole
Documentarul Planeta Petrila în regia lui Andrei Dăscălesc, în programul festivalului de film This Human World 2017
- Detalii
- Categorie: Cultura
- Publicat: Luni, 04 Decembrie 2017 15:35
- Scris de Business Forum
- Accesări: 1672
Filmul Planeta Petrila (2016, România, regia Andrei Dăscălescu, producător Anamaria Antoci) va fi prezentat în cadrul festivalului internaţional de film this human world. Institutul Cultural Român de la Viena este partenerul celei de-a X-a ediţii a festivalului, care se desfăşoară la Viena până pe 10 decembrie.
Documentarul va fi proiectat în data de 7 decembrie de la ora 18.00, la cinema Schikaneder (Margaretenstraße 22-24, 1040 Viena) în cadrul secțiunii LET’S TALK ABOUT RIGHTS. Prin parteneriatul dintre festival și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), în cadrul acestei secțiuni vor mai fi prezentate alte șapte filme europene, în perioada 1-8 decembrie.
Regizorul Andrei Dăscălescu va participa la o dezbatere ce va urma proiecţiei documentarului, alături de Marianne Ping Huang (Universitatea din Aarhus, reprezentant al European City of Culture 2017) și Sjoerd Wagenaar (reprezentant al proiectului PeerGroup), moderator fiind Geraldine Guille (Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene). Subiectele ce vor fi discutate se axează pe multiplele provocări economice, sociale, culturale și de mediu cu care se confruntă comunitățile locale.
Planeta Petrila este un documentar despre închiderea Minei Petrila. Povestea este spusă din perspectiva artistului Ion Barbu, care încearcă să salveze patrimoniul industrial prin reconvertirea în spații muzeale și creative și a minerului Cătălin Cenușă, liderul ultimului grup de mineri care mai activează în această mină.
Sinopsis: În Petrila, un oraş minier din Transilvania, un fost miner devenit artist şi activist se foloseşte de artă şi absurd pentru a opri autorităţile locale să demoleze clădirile istorice ale celei mai vechi mine din ţară. Scopul său nu este doar să salveze istoria şi identitatea oraşului natal, ci şi să găsească noi metode pentru a împiedica destrămarea comunităţii locale.
Filmul a avut premiera în România pe 4 iunie în Petrila și a fost prezentat în cadrul festivalului Pelicam (Delta Dunării) și Festivalului Internațional de film Transilvania – TIFF (Cluj-Napoca). Planeta Petrila a fost difuzat, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, în premieră regională în cadrul competiției de documentare a Festivalului de Film de la Sarajevo (11-18 august 2017).
Lansat în anul 2008 cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, this human world este primul festival internaţional de film din Austria dedicat drepturilor omului şi prezentării problemelor sociale la nivel global. Festivalul promovează cinematografia independentă şi oferă tinerilor regizori oportunitatea de a-şi prezenta filmele într-un cadru internaţional. Ediția aniversară prezintă o selecţie de filme de lungmetraj, scurtmetraj şi documentare, precum şi o serie de evenimente conexe, performace-uri, ateliere şi prelegeri, acestea având scopul de a facilita dialogul dintre realizatori de filme, regizori şi actori şi publicul participant la proiecţii.
Articole similare:
Stiri noi:
- Valori autentice românești promovate în rândul tinerilor clujeni, în anul Centenarului - 29/01/2018 10:14
- Firea: Clădirea în care s-a pecetluit Unirea Principatelor va fi reabilitată - 24/01/2018 14:08
- Muzeul Etnografic al Transilvaniei, prima instituție din România membră a prestigioasei Organizații Europene de Istorie Rurală - 22/01/2018 12:34
- Accademia di Romania in Roma participă la evenimentul cultural Musei in Musica 2017 - 07/12/2017 10:06
- Expoziția Covenant of the Parts a artistei Tal Bear, la Biblioteca Națională a României - 05/12/2017 06:53
Stiri mai vechi:
- TEATRU DE CLUB – STAGIUNEA DECEMBRIE 2017 - 28/11/2017 11:49
- Revelația trupului, bazat pe fragmente din operele lui Sergei Rachmaninov și Sergei Prokofiev - 28/11/2017 11:26
- Making Waves, o noua editie a festivalului de film romanesc, in New York - 06/11/2017 11:40
- Editing History: istorie prin film și performance - 06/11/2017 10:52
- Expoziții și evenimente la Muzeul de Artă Cluj-Napoca - 23/10/2017 13:04
- ÎNTÂLNIRILE INTERNAŢIONALE DE LA CLUJ ediţia a VII-a, EXTREME, 4-8 octombrie 2017 - 28/09/2017 11:31
- S-a lansat platforma teatruincluj.ro - 28/09/2017 11:23
- Concertul “VIOARA LUI ENESCU”, la Alba Iulia - 12/09/2017 08:22
- Mii de clujeni la concertul extraordinar de operă în aer liber - 04/09/2017 11:23
- „Moromeții 2” se pregătește de filmare - 31/08/2017 11:24
- Sărbători tradiționale la Gîrbău, Așchileu și Vâlcele în acest sfârșit de săptămână - 24/08/2017 14:45
- Ateliere de Arte Textile deschise vizitatorilor în weekendul 08-09 iulie 2017 Expoziție dedicată începând cu data de 10 iulie 2017 - 05/07/2017 14:36
- Clujul, promovat peste Prut de către ansamblurile locale - 05/07/2017 14:28
- Vernisajul expoziţiei de vară a Şcolii de Arte Cluj la Muzeul „Octavian Goga” Ciucea - 22/06/2017 13:05
- Invitați speciali și filme de 10 la TIFF Sibiu 2017 - 22/06/2017 09:45