Joi10182018

Last updateMie, 19 Sep 2018 12pm

Back Sunteți aici:Home

Articole

Repere spirituale și culturale în județul Bistrița-Năsăud

PrezentareICR Stockholm în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Suediei şi Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord organizează pe 5 decembrie, începând cu ora 18:00, la sediul ICR Stockholm,  conferinţa cu titlul „Repere spirituale și culturale în județul Bistrița-Năsăud”.

Evenimentul face parte dintr-un proiect mai larg iniţiat de Consiliul judeţean Bistrița-Năsăud şi Complexul Muzeal Naţional Astra Sibiu şi are ca scop promovarea culturii materiale și spirituale a județului Bistrița-Năsăud în țările nordice.

Proiectul vizează implementarea ideii de multiculturalitate, în cadrul căruia va fi organizată o expoziție cu valorile patrimoniale ale județului Bistrița-Năsăud, vor fi prezentate filme documentare dedicate scriitorilor bistriţeni George Coșbuc și Liviu Rebreanu, realizate de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Programul include totodată o dezbatere despre repere ale spiritualității românești de pe meleagurile județului Bistrița-Năsăud. Vor vorbi: Episcopul Macarie Drăgoi, Ambasadorul Iulian Buga, directorul adjunct al ICR Stockholm, Dan Shafran, Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prof.univ. Mircea Gelu Buta, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, Ștefan Ciprian Anghel, manager al Complexului Muzeal Național ASTRA Sibiu și George Alexandru Gavrilaș Vasilichi, manager al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Evenimentul urmează să se desfăşoare în cadrul seriei de programe ce vor avea loc în cursul anului viitor cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri.