Articole
COMUNITATEA UBB ESTE ALĂTURI DE FAMILIA REGALĂ
- Detalii
- Categorie: Institutii
- Publicat: Miercuri, 06 Decembrie 2017 15:43
- Scris de Cristina Vasiu Dordea
- Accesări: 1014
Conducerea Universității Babeș-Bolyai a transmis un mesaj de condoleante Familiei Regale, dupa ce ieri, 5 decembrie, Regele Mihai I s-a stins din viata la varsta de 96 de ani.
„Coroana [regală] este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.”
Cuvintele acestea, rostite de însuși Regele Mihai I în Parlamentul României, în toamna lui 2011, sintetizează în mod strălucit rolul jucat de Familia Regală în viața statului român modern. La fel ca iluștrii săi predecesori, regele Carol I și regele Ferdinand I ,,Întregitorul”, Maiestatea Sa Mihai I a slujit cu devotament România, de-a lungul întregii sale vieți. Asumându-și povara tronului de foarte tânăr, Maiestatea Sa a fost șef al Statului Român în momente cruciale: prima dată în perioada 1927-1930, iar apoi între 1940 și 1947. În anii tulburi și complicați ai celui de-al Doilea Război Mondial, Regele a fost artizanul principal al actului de la 23 august 1944, încercând salvarea României dintr-un dezastru și urmând linia consacrată de orientare a noastră spre valorile civilizației occidentale.
De la instaurarea treptată a regimului comunist în România și până la abdicarea sa forțată din decembrie 1947, regele Mihai I s-a poziționat ca un simbol al rezistenței și demnității naționale, rol pe care a continuat să îl îndeplinească și pe durata lungului său exil. Reluându-și strânsa legătură cu țara natală după 1990, regele Mihai I a rămas un suveran foarte iubit și apreciat de români. A fost un apropiat prieten al tinerilor și în special al Universității Babeș-Bolyai, pe care a vizitat-o în mai multe rânduri, alături de regina Ana. Suntem onorați să spunem că Regele Mihai I a stat alături de comunitatea academică clujeană, el fiind profesor și senator de onoare al Universității noastre.
Acum, la ceas de întristare și de rememorare, provocate de trecerea în veșnicie a celui care a fost Maiestatea Sa Mihai I, Regele României, a venit rândul comunității academice a Universității noastre să fie alături de Familia Regală.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Articole similare:
Stiri noi:
- CURS INIȚIAT, ÎN PREMIERĂ, ÎN ROMÂNIA, DE UBB, AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE ŞI FORTECH - 13/01/2018 13:32
- Patru elevi în practică la Jandarmeria Satu Mare - 09/01/2018 21:06
- O echipă a Salvamont Cluj a participat la salvarea unui grup de turiști surprinși de avalanșă - 08/01/2018 15:49
- UBB, PE PRIMA POZIŢIE ÎN METARANKINGUL UNIVERSITAR 2017 - 12/12/2017 10:48
- Trei noi apeluri de proiecte, în valoare de 258 milioane euro, pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale - 06/12/2017 14:23
Stiri mai vechi:
- Foto: Parkingul Negoiu din Manastur cu 372 de locuri a fost finalizat. - 05/12/2017 13:50
- Proiectul Centurii Metropolitane Cluj-Napoca a fost deblocat - 05/12/2017 13:14
- Esec stanjenitor pentru noul cosmodrom din Vostochny: Rusia a mai pierdut un satelit - 28/11/2017 14:10
- Romania isi sporeste numarul de militari, politisti si jandarmi trimisi in misiuni in afara tarii. Ministerul Apararii va primi si in 2018 buget de 2% din PIB. - 28/11/2017 13:53
- Sâmbătă, jandarmii sătmăreni invită tinerii să se alăture CARAVANEI JANDARMERIEI ROMÂNE pentru a deveni colegi - 23/11/2017 12:16
- UBB, PRINTRE PRIMELE 500 DE UNIVERSITĂŢI DIN LUME - 13/11/2017 12:06
- CONSORȚIUL „UNIVERSITARIA” CERE CREȘTEREA FINANȚĂRII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR PENTRU 2018 - 13/11/2017 12:02
- UBB ȘI-A DESCHIS O REPREZENTANŢĂ ÎN JAPONIA - 09/11/2017 13:30
- VIOLENȚA ÎMPOTRIVA COPIILOR – O ABORDARE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, DEZBATUTA LA UBB - 24/10/2017 11:02
- Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, premiat la Cluj. Vezi care sunt toti castigatorii Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” - 24/10/2017 10:55
- ZIUA UŞILOR DESCHISE la Curtea de Apel Alba Iulia - 23/10/2017 13:11
- PATRU CURSANŢI EMBA UNIVERSITY OF HULL VOR PRIMI BURSE ÎN VALOARE DE 15.000 DE EURO - 21/10/2017 13:51
- STUDENȚII UBB AU DEVENIT AMBASADORI GOOGLE - 21/10/2017 13:45
- PROGRAM DE PREGĂTIRE POSTUNIVERSITARĂ “EXPLORAREA ȘI VIZUALIZAREA DATELOR COMPLEXE”, LA UBB - 12/10/2017 12:53
- PARTENERIATUL ÎNCHEIAT ÎNTRE UBB, PORSCHE AG, MHP CONSULTING – A PORSCHE COMPANY ȘI NTT DATA ROMÂNIA VA FI PRELUNGIT ȘI EXTINS - 11/10/2017 11:50