Cel mai mare magazin LEGO® din România se deschide la Polus Center Cluj
- Detalii
- Categorie: Media & Publicitate
- Publicat: Marți, 12 August 2014 13:01
- Scris de Business Forum
- Accesări: 1311
Cluj-Napoca, 12 august 2014 – Cel mai mare magazin certificat LEGO® din ţară va fi inaugurat weekendul acesta la Polus Center Cluj. Atât cei mici cât și cei mari sunt invitați să ia parte la un eveniment ce va marca deschiderea noului magazin.
Cel mai mare magazin Certificat LEGO® din ţară va fi inaugurat la Polus Center Cluj, în 16 - 17 august 2014, printr-un eveniment de amploare. Deschiderea va fi marcată de o serie de activităţi distractive adresate fanilor LEGO mai mici sau mai mari. Participanţii vor avea ocazia să contribuie la realizarea unui mozaic din 77.000 de cărămizi LEGO, mozaic ce înfăţişează clădirea Cazinoului din Cluj şi care va acoperi 7 mp din pereţii magazinului.
La deschidere, în apropierea magazinului vor fi amplasate mai multe mese de joacă cu piese LEGO® şi LEGO® DUPLO® pentru construcţii libere, dar şi o zonă în care vor putea fi construite cele mai noi seturi LEGO Creator. Totodată, primii o mie de cumpărători se vor bucura de un cadou surpriză.
În vitrina magazinului va putea fi admirat un întreg orăşel LEGO® construit din sute de mii de piese:
„Ideea realizării acestui layout a venit din dorinţa de a arăta celor care păşesc în magazinul nostru unde se poate ajunge pornind de la o simplă joacă cu piese LEGO. Orăşelul este alcătuit din seturi LEGO oficiale în jurul cărora s-au adăugat creaţiile noastre originale. L-am construit chiar noi pentru că, înainte de toate, suntem fanii cărămizii LEGO şi a întregului sistem de joacă creat de marele brand.” – a declarat Nagy Tibor, Director General.
Magazinul este conceput astfel încât să ofere o experienţă completă axată pe interacţiunea directă cu brandul LEGO®. În cadrul magazinului este amenajat un spaţiu de joacă unde copiii pot experimenta la faţa locului joaca cu piese LEGO® şi LEGO® DUPLO®.
Cei care preferă să realizeze creaţii proprii vor avea la dispoziţie peretele „Pick-a-Brick”, ce conţine o sortimentaţie variată de piese individuale. Şi pentru că minifigurinele LEGO sunt cele care însufleţesc orice construcţie, din magazin nu putea să lipsească zona unde fiecare poate combina o varietate de componente pentru a crea o Minifigurină proprie, având posibilitatea de a o cumpără la final.
Magazinul cu o suprafaţă de 150 mp va deţine cea mai mare gamă de produse LEGO din România: aproximativ 600 de tipuri de seturi de construcţie adaptate fiecărei categorii de vârstă în parte, începând cu seturile LEGO DUPLO recomandate de la vârsta de 1,5 ani, şi până la complexele seturi LEGO Mindstorms ce se pretează a fi folosite ca materiale didactice în licee, iar colecţionarii LEGO vor găsi aici seturi exclusive sau greu de găsit. Oferta de seturi şi piese LEGO este completată de o varietate mare de cutii de depozitare în formă de cărămizi LEGO şi o de serie de obiecte personalizate cu logo-ul cunoscutului brand: brelocuri, carneţele, rucsacuri, magneţi, rame foto, sticle pentru apă.
Designul magazinului este marcă înregistrată LEGO şi este cel de-al doilea deschis în România, după ce în toamna anului trecut a fost inaugurat Magazinul Certificat LEGO din Bucureşti. Cele două magazine aparţin partenerului LEGO România, Brick Depot SRL. Mai multe detalii se găsesc pe www.brickdepot.ro.
Noul magazin LEGO® va fi situat în apropierea intrării 1 a centrului comercial, lângă magazinul Noriel.
Polus Center Cluj este cel mai mare centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea EHL Real Estate România S.R.L.
Biroul de presă al Polus Center Cluj,
Articole similare:
Stiri noi:
- Black Friday pentru şoferi - 20/11/2014 10:04
- Rabla pentru persoane juridice s-a încheiat, 3.641 de tichete au fost atribuite - 24/10/2014 08:56
- Victor Ponta foloseste imaginea Simonei Halep intr-un clip electoral difuzat la RTV - 23/10/2014 11:53
- Lovitură pe piaţa media - 03/10/2014 10:41
- Maria Mirabela, super sexy in prima zi la facultate. Cu ce tinuta provocatoare si-a impresionat colegii, VIDEO - 03/10/2014 05:45
Stiri mai vechi:
- Royal Poker Club Cluj-Napoca vă invită la deschiderea oficială vineri 8 august 2014, suma garantata la turneul inaugural este de 100.000 ron - 07/08/2014 07:41
- Festivalul Icon Arts a luat startul la Biertan - 25/07/2014 12:30
- Care sunt cele 4 vedete care au avut ocazia sa testeze recuzita originala din “Hercules”? - 25/07/2014 12:08
- UN SMARALD DE PESTE 3 KG, VEDETA EXPO MINERALIA DIN IULIUS MALL CLUJ - 23/07/2014 14:49
- Sanziana Niculae a dat lovitura. Ce a facut finalista de la "Vocea Romaniei" i-a lasat pe fani cu gura cascata: "Esti norocoasa! Cum ai reusit?" - 15/07/2014 08:10
- Vertigo, club de fiţe, condus de un cofetar fotbalist - 22/10/2012 14:33