Descoperire misterioasă în mormântul unui călugăr benedictin: un mesaj cutremurător pentru muritori
- Detalii
- Categorie: Diverse
- Publicat: Marți, 10 Martie 2015 10:09
- Scris de Business Forum
- Accesări: 735
Experţii sunt în dilemă în urma unei descoperiri misterioase făcute de un zidar, în Catedrala Durham, din Marea Britanie, în timp ce reclădea mormântul călugărului benedictin Beda Venerabilul.
Bărbatul a găsit sub o lespede o sticlă în care se găsea un mesaj vechi de 100 de ani, scrie Jurnalul.ro.
"Acest mormant a fost deschis duminică, 11 mai 1913", sunt singurule cuvinte scrise pe bucăţica de hârtie, în afară de numele celor trei gropari care ar fi deschis mormântul calugărului.
Specialiştii sunt confunzi privind motivele pentru care cei trei au lăsat biletul, dar şi asupra semnificaţiei mesajului.
"Nu ştim dacă au deschis mormântul intenţionat sau nu. Vom încerca să aflăm cine sunt cei trei şi mormantul cui au deschis. Însă va fi foarte greu să desluşim motivul pentru care au lăsat biletul", a spus arheologul Norman Emery.
Experţii au avut o mare batăie de cap în momentul în care au scos hârtia din sticla, aceasta fiind foarte fragilă.
"După 5 minute de încercări, am reuşit să scoatem cu grijă dopul striclei. Asta a fost partea cea mai uşoară. Partea cea mai grea a fost să scoatem bucata de hârtie. A fost o operaţiune extrem de minuţioasă pentru că exista riscul ca biletul să se rupă", a mai spus Emery.
sursa:realitatea.net
Articole similare:
Stiri noi:
- Cum să îţi organizezi mintea ca să fii eficient în fiecare zi? Lista unei vieţi fericite, făcută de un celebru psiholog şi de un blogger de dezvoltare personală - 11/03/2015 07:55
- Cuvintele pe care le folosim fara sa stim ca sunt OBSCENE. Ce legatura e intre "dezmierda" si injuratura frantuzeasca "merde" - 11/03/2015 07:34
- Se întâmplă odată la 200 de milioane de naşteri! Ce a adus pe lume o tânără de 20 de ani. "A fost un adevărat şoc!" - 10/03/2015 09:50
- TRAGEDIE în timpul unui reality-show. Mari sportivi ai Franţei, între care navigatoarea Florence Arthaud, AU MURIT! (VIDEO) - 10/03/2015 09:10
- Filma show-uri XXX în bibliotecile din oraş VIDEO - 10/03/2015 08:47
Stiri mai vechi:
- Secretele unui uriaş buncăr civil din România, locul în care suntem dosiţi în caz de război. Ce se ascunde în labirintul de beton din măruntaiele pământului - 10/03/2015 08:00
- Chiolhanurile de pomină ale geniilor din Junimea: beţii zdravene cu Eminescu, Creangă şi pudicul Maiorescu, dezmăţ cu Caragiale, poveşti porno, dans cu ţigănci - 10/03/2015 07:54
- Genialii României, noua generaţie. Poveştile tinerilor care i-au cucerit pe străini: Alina din Iaşi - erou naţional în Thailanda, Victor din Zalău - idol în SUA - 10/03/2015 07:34
- Daily Mail: Românii au luat foc din cauza documentarului britanic: „Dacă facem şi noi emisiuni în care spunem că englezii sunt alcoolici şi pedofili?“ - 09/03/2015 08:28
- Ce-ar fi dacă ar fi. Cum arată harta Europei după principalele minorităţi etnice. Românii, principala minoritate în patru ţări - 09/03/2015 08:24
- Câştigător Eurovision 2015. România va fi reprezentată de trupa Voltaj - 09/03/2015 07:33
- San Francisco a interzis comercializarea sticlelor din plastic - 06/03/2015 10:15
- How To Video: cum sa faci extract de vanilie - 06/03/2015 10:14
- Agricultura ecologică prinde rădăcini și la noi - 06/03/2015 09:20
- România a avut un rol cheie în tranzacţia deceniului - 06/03/2015 09:11
- Secretele Castelului Corvinilor. Zece lucruri mai puţin cunoscute despre monumentul fascinant al Hunedoarei - 06/03/2015 07:04
- AZI, SPECTACOL ASTRONOMIC MAGNIFIC! Luna, mai îndepărtată ca NICIODATĂ de Pământ (VIDEO) - 05/03/2015 08:06
- Case parțial scufundate, în Dubai - 04/03/2015 09:45
- Ce nu ştiai despre țigări. Asociațiile din România sunt îngrijorate - 04/03/2015 09:02
- Bogaţii României de acum 100 de ani: Petru Groza avea o casă cât un castel la Deva, afaceristul Barbu Drugă era stăpânul portului de la Cetate - 04/03/2015 07:31