Îţi rozi unghiile, clipeşti des sau îţi dregi vocea mai tot timpul? Ce spun ticurile despre psihicul tău, cum te-ai ales cu ele şi cum poţi scăpa de aceste „obiceiuri”

ticuri nervoaseClipitul des, uneori asimetric (aşa-numitul ”tras cu ochiul”), rosul unghiilor şi dresul vocii sunt semnele unui disconfort psihic al celui ce le manifestă. Dacă apariţia lor este involuntară, repetarea poate fi, cu ajutorul specialiştilor, controlată.

Ticurile, acele mişcări sau vocalizări bruşte, rapide, care apar spontan şi ritmic, pot avea efecte dramatice asupra vieţii sociale a celor ce le manifestă. Vestea bună este că, exceptând situaţiile rare când ele sunt manifestările unei afecţiuni (cum este sindromul Tourette), ticurile pot fi controlate sau chiar eliminate. Psihologul Laura Bodoni spune că ticurile apar, cel mai adesea, la copii, vârsta cea mai ”propice” fiind cea de şase - şapte ani, nu întâmplător momentul în care cei mici merg la şcoală. ”Ticurile apar foarte rar la adulţi. Un debut după vârsta de 15 ani reprezintă, de cele mai multe ori, de fapt, o reaparţie a problemei existente şi în copilărie, dar neobservată la acea vreme şi intrată, temporar, în remisie”, spune psihologul. La adulţi se poate vorbi despre depridneri nevrotice mai degrabă decât despre ticuri - mai precizează specialistul.

Laura Bodoni spune că ticurile apar fie ca asocieri în diverse afecţiuni (de exemplu la copiii cu hiperkinezie sau cu impulsivitate crescută), fie sunt legate de trăirile emoţionale (tensiune, îngrijorare, încordare), care cauzează un disconfort, ticurile fiind, în această situaţie, o formă de exprimare a tensiunii emoţionale care apare.

Când sunt considerate ticurile o problemă

De cele mai multe ori, ticurile sunt tranzitorii şi trec, în multe cazuri, de la sine, cel mai adesea prin eliminarea cauzei de mediu ce a determinat starea de tensiune. ”În cazul copiilor, ticurile trec dacă, spre exemplu, nu mai sunt atât de speriaţi de consecinţele calificativelor pe care le obţin la şcoală, dacă reuşesc să se împrietenească cu noii colegi, dacă nu mai resimt atât de acut presiunea părinţilor”, precizează psihologul.

 Dacă ticul persistă cel puţin o lună, se manifestă de mai multe ori pe zi şi apare aproape în fiecare zi, este bine să se ceară ajutorul unui specialist.

Nu putem controla debutul, dar putem controla repetarea Laura Bodoni, psiholog

”Există o componentă involuntară a ticului, apariţia lui bruscă, spontană, care nu poate fi controlată. Există, însă, şi o componentă voluntară, asupra căreia putem să acţionăm. Este vorba despre repetarea gestului, care, odată conştientizat, se poate controla astfel încât să nu mai fie repetat. Pentru asta trebuie gândită, împreună cu psihoterapeutul, o strategie pentru a corecta repetarea ticului. Nu putem controla debutul, dar putem controla repetarea”, spune Laura Bodoni, precizând că strategia este gândită în funcţie de vârsta pacientului.

Despre cronicizarea ticului se poate vorbi abia după ce manifestările depăşesc durata unui an. Totuşi, prezentarea la psiholog nu o impune neapărat durata manifestării, ci intensitatea şi măsura în care acesta îi afectează pacientului viaţa.

 Cele mai frecvente ticuri

Potrivit psihologului, cel mai frecvent tic, este clipitul repetat şi trasul cu ochiul, manifestat în special la copii şi foarte rar la adulţi. ”La adulţi, clipitul este înlocuit, cel mai adesea, cu mişcatul umerilor”, punctează psihologul.

 Urmează, apoi, rosul unghiilor, cunoscut sub termenul de onicofagie. ”Onicofagia este întotdeauna de cauză emoţională, exprimând tensiunea cauzată de emoţii. Pentru o perioadă scurtă, rosul unghiilor dau o relaxare opusă tensiunii anterioare, însă imediat ce pacientul se opreşte, tensiunea revine. Uneori, se rod unghiile până la sânge, în ciuda disconfortului mare produs, ceea ce dă un semnal important despre intensitatea problemei”, explică Bodoni.
Frecvent este şi dresul vocii, adică acea încercare forţată, nenecesară de a curăţa laringele de secreţii).

Un alt tic întâlnit este mişcarea umerilor. Psihologul spune că mulţi părinţi cred că cei mici fac asta pentru că îi deranjează etichetele şi atunci le taie de pe toate hainele, fără a rezolva, însă, problema.

Şi dusul, brusc, al mâinilor în faţă, cu revenirea aproape imediată la loc este un tic, la fel fiind şi muşcatul buzelor până la sânge. La adulţi mai apare şi răsucitul părului după deget.

Terapia ticurilor

Terapia ticurilor cuprinde, în majoritatea cazurilor, şedinţe de consiliere şi psihoterapie şi, rareori, tratament medicamentos. ”Câteodată, prin consilierea părintelului putem să schimba condiţiile care creează tensiunea şi să scădem frecvenţa ticului, urmând ca acesta să se remită. Se fac şi activităţi directe cu copilul sau cu pacientul, vizând în special tehnici de detensionare”, explică psihologul. În cazuri mai grave se poate ajunge şi la tratament medicamentos.

Potrivit acestuia, cel mai rezervat pronostic îl au ticurile mixte (motorii - vocale), care indică de cele mai multe ori sindromul Tourette. O parte dintre pacienţii care suferă de acest sindrom prezintă o manifestare care dăunează extrem integrării sociale: utilizarea explozivă şi imprevizibilă a unor cuvinte obscene.

sursa: adevarul.ro

Articole similare:

Stiri noi:

Stiri mai vechi: