Beneficiile neştiute ale lubeniţei, deliciosul fruct de sezon: hidratarea şi detoxifierea organismului
- Detalii
- Categorie: Sanatate
- Publicat: Miercuri, 01 Iulie 2015 12:37
- Scris de Business Forum
- Accesări: 679
Beneficiile pepenelui roşu (al lubeniţei, lebeniţei, harbuzului… denumirea depinde de zonă), în sănătatea corpului uman, sunt incontestabile, după cum spune medicul arădean Otilia Ţigănaş.
Aceasta spune că din seria lungă de calităţi pe care le descriu revistele, prin terapeuţi bazaţi pe metode naturale, sau medici, extrage câteva cuvinte cheie pe care le are mereu în vedere, atunci când recomandă pepenele: hidratarea, detoxifierea, reglarea tranzitului intestinal şi aportul de minerale, vitamine şi zaharuri rapid asimilate.
„Totuşi, ca medic de familie, voi puncta câteva «atenţionări» la consumul lebeniţei, bazate pe cele mai frecvente incidente sau neplăceri care pot fi declanşate. Evitaţi să mâncaţi lubeniţa rece, (din frigider şi nu la temperatura camerei), oricât de cald v-ar fi, sau oricât de cald ar fi afară. Fiindcă această greşeală poate declanşa «dureri în gât», (chiar viroze uşoare prin scăderea, la rece, a imunităţii locale a gâtului), dar şi diaree prin accelerarea tranzitului intestinal.
Lubeniţa este un coleretic notoriu. Adică declanşează contracţia agresivă a veziculei biliare, urmată de diaree, vărsături, dureri de cap sau greaţă, sau toate împreună. Aşa-zisa «criză de fiere» după pepene, este mai frecventă la femei. Nu li se întâmplă tuturor, dar se întâmplă destul de des. Acele femei care fac «crize de fiere» după pepene, o vor face, în general, şi după castravetele proaspăt. Castravetele şi lubeniţa sunt rude apropiate, în familia lor vegetală”, spune Otilia Ţigănaş, medic primar MF.
Otilia sfătuieşte pe cei cărora li s-a întâmplat o dată declanşarea unei crize urâte după pepene sau castravete, să le evite. Trebuie abandonate definitiv deoarece crizele pot reapărea.
„Una din frazele mentorului meu în medicină clinică, gastroenterolog celebru, mi-a spus aşa, şi vă transmit ideea, tradusă într-un limbaj uşor accesibil: «La bolile colecistului, cel mai bun regim şi-l face omul singur. Degeaba îi citeşti liste lungi din cărţi! Omul singur ştie ce îi face rău, deci trebuie să renunţe. La fel ştie ce anume tolerează digestiv, deci poate mânca. Totul este ca un aliment, odată depistat ca agresiv pentru colecistul lui, să îl scoată definitif din meniu”. Acest lucru nu îl veţi găsi în tratate, probabil nici căutând cu google, fiindcă el aparţine micilor secrete ale medicilor, în meseria practicată zilnic. Şi este foarte important de gândit aşa, atunci când pacientul este şi hipertensiv şi diabetic şi cu «grăsimile praf», dar şi «cu fierea». Dacă ai însuma, din tratate ştiinţifice, listele cu ceea ce este interzis pentru fiecare boală în parte, nu mai rămâne nimic permis. Nici măcar iarba”, spune medicul arădean.
Aceasta recomandă să se evite lubeniţa de la spartul târgului, la final de sezon, cea răscoaptă, deoarece produce balonare şi gaze. „Evitaţi mâncatul ei seara, sau înaintea unui drum lung, indiferent cu ce mijloc de transport. Vă va trimite des la toaletă şi nu dorim nici să ne pierdem nopţile la WC, nici să oprim maşina din sfert în sfert de oră, nici să traversăm kilometri de culoar de tren, spre baie. DAR!! Ţinând cont de cele câteva mici sfaturi, dacă o toleraţi bine, DA, curele cu pepene sunt excelente! Faceţi-le în fiecare vară”, conchide Otilia Ţigănaş.
sursa:adevarul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- 10 motive să consumăm ceapă. Cum ne fereşte cea mai comună legumă de cancer şi de ce este cel mai puternic detoxifiant - 14/07/2015 09:06
- Otrăvurile din alimentaţia copilului. Nutriţioniştii atacă obiceiurile proaste ale părinţilor: „La copii nu se dă zahăr!“ - 13/07/2015 08:40
- Metode de a suporta mai uşor căldura - 09/07/2015 08:43
- Alimentul care omoară aproape 200.000 de oameni în fiecare an - 02/07/2015 11:05
- Ce E-uri conţin iaurturile cu fructe şi cât de periculoase sunt, mai ales pentru copii - 01/07/2015 09:41
Stiri mai vechi:
- Coada calului, planta care face minuni. Combate cu succes afecţiunile rinichilor şi ţine departe mătreaţa - 29/06/2015 07:55
- Proprietăţi medicale neştiute ale ciupercilor, explicate de nutriţionişti - sunt ideale pentru inimă, sistem nervos şi plămâni - 24/06/2015 09:26
- Beneficiile şi riscurile smochinelor, fructul regilor, care previne cancerul - recomandările medicilor - 23/06/2015 09:47
- Şansă la o nouă viaţă pentru o fetiţă diagnosticată cu o boală gravă, căreia i s-a implantat o proteză-unicat - 23/06/2015 09:31
- Tehnici de respiraţie prin care poţi adormi în doar 60 de secunde - 23/06/2015 09:00
- Înălţimea ta îţi poate spune la ce boli eşti predispus şi de care eşti ferit - 17/06/2015 08:11
- Planta care ne scuteşte de cardiolog. Cum se poate transforma păducelul din aliat fidel în duşman feroce al inimii bolnave - 17/06/2015 07:12
- Ce conţin de fapt cartofii prăjiţi de la McDonald's? Un bucătar dezvăluie toate ingredientele - 17/06/2015 06:54
- Cea mai mare greşeală pe care o facem la micul dejun - 16/06/2015 06:57
- Fructele, între bine şi rău: când ne pot îmbolnăvi, care dintre ele conţin cel mai mult zahăr şi la ce moment din zi este cel mai bine să le consumăm - 15/06/2015 06:22
- Stresul, boala care ne omoară cu zile. Ravagiile pe care le face în organism ritmul infernal de viaţă - sfaturile medicilor pentru a ne păstra sănătatea - 12/06/2015 08:37
- Meniul diabeticilor explicat de specialişti - ce au voie să mănânce bolnavii şi cum îşi dau seamă că un aliment le face rău - 12/06/2015 08:03
- Descoperirea ştiinţifică ce "va schimba manualele de anatomie" - 10/06/2015 09:51
- Metode de renunţare la fumat. Opt sfaturi utile ca să scapi de ţigări - 10/06/2015 08:00
- 10 motive să mâncăm zilnic morcovi. Leguma-farmacie este duşmanul cel mai de temut al cancerului - 10/06/2015 06:58