De ce ne tremură mâinile şi la ce alte simptome trebuie să fim atenţi. Când e vorba despre ceva banal şi când e un semn de boală - explicaţia specialiştilor
- Detalii
- Categorie: Sanatate
- Publicat: Luni, 20 Iulie 2015 10:44
- Scris de Business Forum
- Accesări: 625
Foarte multe persoane se plâng de faptul că le tremură mâinile fără a avea şi vreun alt simptom. Deşi există multe posibile cauze ale acestei condiţii, tremuratul mâinilor este moştenit şi de cele mai multe ori este benign.
Acest simptom poate fi asociat cu problemele de sănătate care afectează doar mâinile, dar şi alte părţi ale corpului, aici fiind vorba de boli generalizate care afectează sistemul neuromuscular sau sistemul nervos central.
Medicul arădean Otilia Ţigănaş spune că tremuratul mâinilor („tremor”) este un simptom, adică parte a unei posibile boli, nu o boală în sine. Cauzele por fi multiple, iar medicul de familie este acela care se va orienta spre găsirea eventualelor cauzele.
„Important de ştiut este că temorul izolat, singur, fără alte simptome sau semne este, îndeobşte, fără o cauză dovedibilă. Noi îl numim «tremor esenţial». Dar acesta este un diagnostic de excludere, adică îl declari fără cauză doar după ce ai exclus toate cauzele (hipertiroidie, nervozitate, hipoglicemie, boli neurologice, alcoolism, tabagism, etc). Pentru pacienţi, e important de ştiut că tremorul cu o cauză dovedibilă este de obicei însoţit şi de alte simptome (tahicardie=bătăi accelerate ale inimii, umezeala pielii, transpiraţii, senzaţie de nod în gât, sete, insomnii, scădere în greutate, excese în regimul de viaţă, tremorul alor segmente, mers dificil).
Când tremură doar mâinile şi nimic de semnalat pe lângă, nici măcare o cauză declanşatoare (stres, emoţie, chefuri prelungi), este puţin probabil ca medicii să descopere vreo cauză. Simptomul va intra în categoria «aşa te-ai născut», după cum există oameni care, din născare, transpiră mult sau au dureri de cap fără cauză sau toată viaţa lor nu prea au poftă de mâncare fără să fie bolnavi”, declară Otilia Ţigănaş.
Aceasta subliniază că primul medic la care trebuie să se adreseze pacientul este cel de familie, altfel riscă să fie plimbaţi inutil şi costisitor, pe cont propriu, între diabetolog, neurolog, endocrinolog, psihiatru şi tot să nu i se dea de capăt.
sursa:adevarul.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Ce trebuie să facem pentru a avea plămâni sănătoşi. Alimentul picant care ne apără plămânii dacă îl consumăm în mod regulat - explicaţia specialiştilor - 27/07/2015 08:07
- Cât de periculos este soarele pentru păr? Care tip de păr este cel mai afectat - explicaţia specialiştilor - 23/07/2015 09:03
- Busuiocul, „regele ierburilor aromatice“ – proprietăţile neştiute ale plantei folosite mai mult în biserică şi în bucătărie - 23/07/2015 08:55
- Un remediu neconventional prin care scapi de stres - 23/07/2015 08:18
- E-urile din pâinea feliată din comerţ. Care sunt mărcile „campioane“ şi care sunt cele fără aditivi - 21/07/2015 06:37
Stiri mai vechi:
- Leacurile tradiţionale ale saşilor. Ce foloseau pentru tratarea depresiei sau mahmurelii şi cum se făceau femeile frumoase cu tratamente naturale - 17/07/2015 07:26
- Beneficiile consumului de porumb fiert - 17/07/2015 07:09
- Cât de nociv este fumatul pasiv. Bolile pe care le poţi face dacă nu fumezi, dar stai în apropierea celor care au acest viciu - 16/07/2015 08:22
- Fructele şi legumele care ne dau energie dacă le consumăm în timpul zilelor toride de vară - sfaturile specialiştilor - 16/07/2015 07:40
- Cel mai puternic antioxidant, interzis copiilor. Cum luptă zmeura cu cancerul şi reduce riscul unui avort spontan - 15/07/2015 07:56
- 10 motive să consumăm ceapă. Cum ne fereşte cea mai comună legumă de cancer şi de ce este cel mai puternic detoxifiant - 14/07/2015 09:06
- Otrăvurile din alimentaţia copilului. Nutriţioniştii atacă obiceiurile proaste ale părinţilor: „La copii nu se dă zahăr!“ - 13/07/2015 08:40
- Metode de a suporta mai uşor căldura - 09/07/2015 08:43
- Alimentul care omoară aproape 200.000 de oameni în fiecare an - 02/07/2015 11:05
- Ce E-uri conţin iaurturile cu fructe şi cât de periculoase sunt, mai ales pentru copii - 01/07/2015 09:41
- Beneficiile neştiute ale lubeniţei, deliciosul fruct de sezon: hidratarea şi detoxifierea organismului - 01/07/2015 09:37
- Coada calului, planta care face minuni. Combate cu succes afecţiunile rinichilor şi ţine departe mătreaţa - 29/06/2015 07:55
- Proprietăţi medicale neştiute ale ciupercilor, explicate de nutriţionişti - sunt ideale pentru inimă, sistem nervos şi plămâni - 24/06/2015 09:26
- Beneficiile şi riscurile smochinelor, fructul regilor, care previne cancerul - recomandările medicilor - 23/06/2015 09:47
- Şansă la o nouă viaţă pentru o fetiţă diagnosticată cu o boală gravă, căreia i s-a implantat o proteză-unicat - 23/06/2015 09:31