Statul român plăteşte despăgubiri de peste un miliard de lei din bani publici pentru propriile sale "tunuri"

statul romanAutoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) s-a specializat în plata unor mari despăgubiri datorate de statul român diferiţilor reclamanţi. Plăţile sunt făcute în virtutea unor sentinţe de executare silită, pentru diferite erori sau ilegalităţi comise sau acceptate de foşti angajaţi ai statului. Despăgubirile plătite de AAAS până acum depăşesc un miliard de lei, potrivit rapoartelor instituţiei şi a răspunsurilor acesteia date la solicitările ECONOMICA.NET.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a plătit despăgubiri de peste 739 de milioane de lei, din 2009 până în 2014 inclusiv, ca urmare a unor executări silite, potrivit raportului pe 2014 al instituţiei. Executările silite au fost urmarea unor operaţiunilor dubioase, vecine cu escrocheria, pentru care au fost responsabili şi diferiţi angajaţi ai statului.  

Se mai adaugă cel puţin alte 242 de milioane de lei plătite în 2008 de predecesoarea AAAS celor dintâi păgubiţi ai scandalului FNI care au învins în instanţă, potrivit raportului din acel an. Numai „către creditorii FNI”, AAAS a plătit despăgubiri de peste 427,3 milioane de lei, până la data de 30.09.2015, mai spun oficialii AAAS, de astă dată la solicitarea ECONOMICA.NET.

FNI este abrevierea Fondului Naţional de Investiţii, uriaşa escrocherie de la sfârşitul secolului trecut, disimulată sub paravanul unui fond de investiţii legal. Escrocheria a fost îngăduită sau chiar stimulată de angajaţi ai statului din diferite funcţii înalte. Dintre aceştia la vedere au fost Ştefan Boboc, preşedintele CNVM (autoritatea de atunci a pieţei de capital) şi preşedintele CEC din acea vreme, Camenco Petrovici.

Oficialii AAAS nu mai ştiu acum cât mai au de plătit păgubiţilor FNI, pentru că dosarele de despăgubiri continuă să se înmulţească.

În schimb, oficialii AAAS ştiu că instituţia mai are de plătit peste 36,9 milioane de lei în contul celor 27 de dosare de executare silită în favoarea SIF Moldova (SIF2). Aceste executări silite sunt urmarea operaţiunilor dubioase făcute de Cornel Iacubov, un fost director al FPP Moldova (predecesorul actualei SIF Moldova). vezi mai multe...

sursa: economica.net

Articole similare:

Stiri noi:

Stiri mai vechi: