Vi10302020

Last updateJoi, 16 Ian 2020 4pm

Back Sunteți aici:Home Actual Actual Infractional Ce s-a întâmplat cu tablourile furate de români dintr-un muzeu din Rotterdam, la patru ani de la „jaful secolului”

Ce s-a întâmplat cu tablourile furate de români dintr-un muzeu din Rotterdam, la patru ani de la „jaful secolului”

Duminică se împlinesc patru ani de la „jaful secolului”, când şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din Muzeul Kunsthal, din Rotterdam, în dimineața zilei 16 octombrie 2012, în jurul orei 03:00. Operele de artă nu au fost recuperate nici acum, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Picturile  sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Acesta a fost considerat cel mai spectaculos furt de artă din ultimii ani și a fost opera unui grup infracţional alcătuit din mai mulți români. Radu Dogaru și complicele său, Eugen Darie, autorii jafului, au fost condamnați la șase ani și opt luni de închisoare. La jaf a participat și Adrian Procop, și ei au fost ajutați ulterior și de Alexandru Bitu, Petre Condrat și mama lui Radu Dogaru, Olga.

Radu Dogaru și Eugen Darie au recunoscut, în 2012, că au furat cele șapte picturi din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, declarând că sistemul de securitate al muzeului era extrem de slab. Cei doi au intrat pe o ieșire de urgență a muzeului, le-au smuls de pe pereți și s-au făcut nevăzuți în doar 2 minute si 48 de secunde.
Au fost arse într-o sobă

Avocatul lui Dogaru le-a povestit judecătorilor că măsurile de securitate erau practic inexistente în muzeu și că au reușit să intre doar cu ajutorul unei șurubelnițe. Ei au adus tablourile în România, ascunse în trei fețe de pernă și au încercat să le vândă în nenumărate rânduri fără succes. Cu toate acestea,  picturile s-ar putea totuși să nu fie recuperate niciodată pentru că se pare că acestea au sfârșit arse într-o sobă.

Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea, pentru a șterge dovezile.

Ulterior,  aceasta şi-a schimbat declaraţia, spunând că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior în declaraţie dată în faţa procurorilor. vezi mai multe...
sursa:libertatea.ro