Sam08192017

Last updateVi, 18 Aug 2017 2pm

Back Sunteți aici:Home Actual Actual Evenimente ZILELE CULTURII MEDIA LA UBB

ZILELE CULTURII MEDIA LA UBB

18698853 1289232597860390 642921200 o-1024x723Departamentul de Jurnalism din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a UBB organizează, în perioada 25-31 mai 2017, cea de-a treia ediţie a Zilelor culturii media, o manifestare dedicată specialiştilor şi viitorilor jurnalişti, dar nu numai lor.

Manifestarea va cuprinde o serie de evenimente care vizează cultura media contemporană: conferința studențească națională Media Digitală, Competiţia Content ++ dedicată studenţilor la jurnalism, sesiunea de comunicări științifice a studenților „Media și societate: modele, reprezentări și fenomene curente” și festivalul studențesc de producție vizuală non-ficțională ”V for Visual”.

În contextul dezvoltării comunicării în noile medii digitale, aceste evenimente își propun să creeze un forum național de dezbatere și schimb de bune practici între studenți, profesori și profesioniști din domeniul media, jurnalism și comunicare.

Zilele culturii media oferă, în acest context, cadrul necesar manifestării competițiilor de producții studențești pentru media digitală, prelegeri academice vizând noile tendințe ale educației în media digitală, precum și workshopuri practice susținute de profesori și profesioniști.

La eveniment sunt invitați să participe cu lucrări studenți din domeniul Științe ale comunicării și domenii înrudite de la universitățile din întreaga țară, inclusiv studenți internaționali aflați în mobilitate, cu lucrări și prezentări în limbile română, engleză, maghiară și germană, selecția lucrărilor fiind realizată de profesorii de specialitate pe baza lucrărilor primite din centre universitare din țară.

Evenimentul se va încheia cu festivalul de producție vizuală non-ficțională „V for VISUAL”. Ajuns la cea de-a patra ediţie, festivalul va găzdui o competiție de producții video studențești non-fiction, o expoziţie de fotografie studenţească, dar și workshopuri vizând noile tendințe ale jurnalismului vizual, susținute de profesioniști recunoscuți. Juriul va acorda diplome pentru: cel mai bun short non fiction și cel mai bun photo slideshow/cea mai bună fotografie. De asemenea, audiența va desemna prin vot lucrarea cu cel mai mare succes de public.