Câtă încredere mai au românii în oamenii politici?

diana-orosPreședintele Klaus Iohannis rămâne omul politic în care românii au cea mai mare încredere, cu un capital de 54%, acesta fiind urmat de premierul Mihai Tudose cu 48%, potrivit unui sodaj dat publicităţii de Avangarde.

În ceea ce privește miniștrii actualului Executiv, Lia Olguța Vasilescu se bucură de cea mai mare popularitateDatele Avangarde arată că 54% dintre români au o părere bună despre președintele Klaus Iohannis, în vreme ce 34% dintre conaţionali au o părere proastă despre șeful statului. Iohannis este depășit în topul încrederii doar de şeful SMURD Raed Arafat, acesta bucurându-se de o simpatie de 82%. Al doilea politician în clasamentul încrederii este premierul Mihai Tudose – 48% dintre români au o părere bună despre şeful Executivului, în timp ce 19% au o părere proastă. Surprinzător, liderul PSD Liviu Dragnea nu apare în sondajul publicat de Avangarde. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este văzut cu ochi buni de 46% dintre români, însă 47% din electorat au o părere proastă despre liderul ALDE.

PSD ar câştiga detaşat alegerile

Sondajul mai arată că Lia Olguța Vasilescu este cel mai apreciat ministru din Cabinetul Tudose. 47% dintre români au o părere bună despre ministrul Muncii şi Justiţiei sociale (29% părere proastă). Pe locul al doilea se află ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu (45% părere bună), urmat de ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh (38% părere bună). În topul preferințelor românilor se află și ministrul de Interne, Carmen Dan, care se bucură de 31% încredere (26% părere proastă, 18% nu au auzit de ea). În schimb, 30% dintre cei intervievați au o părere bună despre ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, iar 21% nu au habar cine este acesta. Procente asemănătoare a acumulat și ministrul Agriculturii, Petre Daea (26% părere bună, 23% părere proastă, 24% nu știu cine este).

Dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri generale, PSD ar câștiga detașat cu 46% din voturi, fiind urmat de PNL – 25%, ALDE  - 7%, USR – 6% şi UDMR 5%. Cu 4%, PMP, partidul lui Traian Băsescu, n-ar trece pragul electoral.

Sondajul Avangarde a fost realizat la comanda Antena 3, în perioada 11- 23 august 2017, pe un eșantion reprezentativ de 710 persoane, iar datele au fost culese telefonic.

Fostul preşedinte Ion Iliescu este apreciat de 29% dintre români, în vreme ce 57% au o părere proastă despre preşedinele de onoare al PSD. Traian Băsescu se mai bucură de simpatia a 23% din electorat, 69% dintre români având o părere proastă despre liderul PMP.

 Fostul primar al Craiovei a devenit, în doar opt luni, cel mai bine cotat ministru din Cabinetul Tudose, la un procent distanţă în spatele premierului.

Sursa: jurnalul.ro

Articole similare:

Stiri noi:

Stiri mai vechi: