Ma09262017

Last updateMa, 26 Sep 2017 2pm

Back Sunteți aici:Home Actual Actual Evenimente Caravana TIFF vine la Roman pe 16 și 17 septembrie

Caravana TIFF vine la Roman pe 16 și 17 septembrie

ladrumcutataDouă seri de cinema în aer liber îi așteaptă pe spectatorii din Roman în weekend-ul 16-17 septembrie, cele două zile în care Caravana TIFF va face o oprire în oraș. Proiecțiile vor avea loc în Piața Roman Vodă, în cadrul KULT Fest, de la 20.30, iar intrarea este gratuită.

În prima seară, spectatorii vor avea ocazia să vadă filmul care a strâns peste 3000 de spectatori într-o singură seară, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF): Povestea iubirii. Bazată pe bestseller-ul cu același nume, tradus în peste 35 de limbi, producția regizată de Radu Mihăileanu urmărește povestea de dragoste dintre doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui de-Al Doilea Război Mondial par să-i despartă pentru totdeauna. În distribuție, vedete ca Derek Jacobi, Sophie Nelisse, Gemma Arterton și Elliot Gould. „Toate filmele mele sunt povești de dragoste. Povești disperate de dragoste despre oameni obișnuiți care înfruntă obstacole și o iau de la capăt, copleșindu-ne cu grandoarea și splendoarea lor”, spune Mihăileanu.

În a doua seară, Caravana TIFF aduce unul dintre filmele românești lansate la începutul acestui an, La drum cu tata, debutul regizoarei Anca Miruna Lăzărescu, recunoscută pentru scurtmetrajul Apele tac, premiat în peste 80 de festivaluri internaționale. Este un road movie inspirat din întâmplări reale, despre o familie pornită într-o călătorie în Germania exact în anul de foc 1968, în care tancurile sovietice merg spre Praga. „Eu am crescut cu această poveste. Aceasta este povestea tatălui meu. Tatăl meu în 1968 avea 18 ani. În 1968 s-a dus în RDG cu familia, unde au fost întâmpinați de tancurile sovietice”, povestește regizoarea.

Filmul de duminică, 17 septembrie, va fi precedat, de la 20.00, de proiecția celor mai bune trei scurtmetraje filmate pentru concursul Short Movie Challenge, organizat în cadrul KULT Fest. Tinerii pasionați de film au ocazia să redea printr-un scurtmetraj viziunea lor despre cum ar trebui să arate școala în secolul XXI. Cea mai bună creație va câștiga o cameră de filmat profesională. Startul pentru filmări a fost dat pe 1 septembrie, iar înscrierile se termină pe 14 septembrie, ora 23:00. Adresa unde pot fi trimise scurtmetrajele este Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. , iar mai multe detalii legate de regulament găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului KULT Fest.

Intrarea este liberă.

Program 16-17 septembrie | Piața Roman Vodă | 20.30

Sâmbătă, 16 septembrie

Povestea iubirii /The History of Love

(r. Radu Mihăileanu)

Franța, Canada, România, SUA, 134’

New York, secolul 21. Leo, un bătrân imigrant polonez, trăieşte rememorând marea iubire a vieţii sale. La celălalt capăt al metropolei, în Brooklyn, adolescenta Alma îşi dă seama cu uimire că s-a îndrăgostit de chipeşul ei coleg de clasă. Nimic nu pare să-i lege pe bătrânul Leo şi pe tânăra Alma. Şi cu toate acestea... Cel mai nou film al lui Radu Mihăileanu, cu Derek Jacobi, Sophie Nelisse, Gemma Arterton, Elliot Gould. Filmat parţial în Transilvania!

Duminică, 17 septembrie

20.00 Finaliștii Short Movie Challenge

20.30 La drum cu tata

(r. Anca Miruna Lăzărescu)

România, Germania, 2016, 111’

Arad, 1968. Frații Mihai și Emil, de origine româno-germană, au un singur lucru în comun: îngrijorarea pe care o simt față de tatăl lor bolnav. Într-o zi, sosește vestea că poate fi operat la Dresda. E însă anul 1968, iar ei întâlnesc în cale tancurile care aveau să fie implicate în Primăvara de la Praga. Cu: Alex Mărgineanu, Răzvan Enciu, Ovidiu Schumacher, Susanne Bormann.