Declaraţia Simonei Halep, după câştigarea meciului cu Sharapova: ”Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu!”

simona-sharapovaPrima declarație a Simonei Halep după succesul de răsunet cu Sharapova: ”Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu”.

Simona Halep a scăpat de „coșmarul” Maria Sharapova, pe care a bătut-o de a „ascultat-o cu urechea”, în două seturi.„A fost un meci mare, cred că am jucat cel mai bun tenis al meu împotriva ei. Am servit destul de bine și am putut vedea azi pe teren munca pe care am depus-o după US Open.

Sunt cu adevărat fericită că am putut realiza asta. E prima mea victorie împotriva ei și vreau pur și simplu să mă bucur de acest moment”, a afirmat Halep, numărul 2 mondial, citată de site-ul WTA.„Vreau doar să mă bucur pentru ce am reușit azi, iar mâine mă pot gândi la următorul meci”, a adăugat Halep.

„Am văzut că dacă sunt concentrată și am încredere în mine, pot da tot ce am mai bun. (…) De fapt, de multe ori când am jucat împotriva ei, am simțit că pot s-o înving, dar nu s-a întâmplat”, a spus românca.

„Astăzi am spus că e doar un alt meci, am vrut doar să dau tot ce am, să rămân concentrată, calmă și pozitivă”, a mai afirmat ea.

Halep o va întâlni în sferturi pe învingătoarea dintre poloneza Agnieszka Radwanska (cap de serie numărul 11) și rusoaica Daria Kasatkina.

Sursa: libertatea.ro

Articole similare:

Stiri noi:

Stiri mai vechi: