Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca: Câştigarea proiectului cu finanţare europeană!
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Miercuri, 11 Octombrie 2017 15:23
- Scris de Business Forum
- Accesări: 444
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, aduce la cunoștința opiniei publice faptul că Autoritatea de Management a aprobat derularea proiectului cu finanțare europeană „Optimizarea prevenției și tratamentului Hepatitelor cronice B și C prin creșterea competențelor personalului medical din România” depus de Spital.
Cu o valoare totală de 9.763.291,85 de lei, proiectul urmează să beneficieze de o finanțare europeană nerambursabilă în proporție de 98% prin intermediul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei.
„Dincolo de reușita în sine a obținerii acestei importante finanțări europene, aprobarea proiectului are și o altă semnificație, aceea de recunoaștere a expertizei pe care Spitalul nostru de Boli Infecțioase o deține în domeniu și pe care urmează să o transmită și celorlalte spitale de profil din țară. Prin implementarea acestui proiect vor câștiga, alături de personalul medical ce se va perfecționa, pacienții ce suferă de hepatită, precum și programele de prevenire a acestei boli”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
La finalul evaluării, proiectul inițiat de Spitalul clujean de Boli Infecțioase s-a situat pe un onorant loc 11, doar 34 de unități sanitare din întreaga țară fiind admise la finanțare în cadrul Apelului de proiecte “Îmbunătățirea nivelului de competențe ale profesioniștilor din sectorul medical”. Astfel, în urma evaluărilor tehnice și financiare, proiectul a obținut nu mai puțin de 95 de puncte.
Importanța derulării acestui proiect este cu atât mai mare cu cât Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj este coordonatorul național, la nivelul întregii țării, al acestuia, activitățile programate urmând a fi implementate, prin intermediul unității sanitare clujene în toate cele patru Regiuni de Dezvoltare vizate, respectiv în instituțiile partenere: Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale București, respectiv Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius din Constanța.
În mod concret, proiectul urmărește realizarea a 18 programe de perfecționare diferite, armonizate și uniformizate pentru medicii specialiștii, medicii de familie și asistenții medicali din România implicați în prevenția, diagnosticul și tratamentul hepatitelor cronice de tip B și C. Dintre tematicile propuse a fi parcurse în cadrul acestor programe de formare pot fi amintite actualitatea și noile cercetări din domeniu, prevenția transmiterii hepatitelor virale prin proceduri chirurgicale, psihoterapie pentru creșterea calității vieții persoanelor cu hepatită cronică, elaborarea de noi strategii de creștere a gradului de vaccinare și imunizare împotriva hepatitei, precum și alte subiecte de interes conexe.
Astfel, un număr de circa 1200 de medici specialiști, medici de familie și asistenți medicali angajați în clinicile universitare și non-universitare din România, din care 480 de persoane doar din Regiunea de Nord-Vest a țării, vor obține noi competențe, precum și o certificare în acest domeniu, fapt care va contribui la o uniformizare la nivel național a cunoștințelor deprinse pe parcursul celor trei ani de desfășurare a proiectului.
Articole similare:
Stiri noi:
- Psihologul Lenke Iuhos: “Arătatul cu degetul” - Epidemie Psihologică! - 12/10/2017 08:34
- Reţele de Socializare: Cont doar cu acordul părinţilor! - 12/10/2017 07:37
- Alba Iulia - Oraşul Inteligent! - 12/10/2017 06:53
- Craiova: Intrarea Ford-ului EcoSport în producţie! - 12/10/2017 06:50
- România: Reorientarea proprietarului primelor malluri, spre construcţia de locuinţe! - 12/10/2017 06:35
Stiri mai vechi:
- Platforma Software Românească "Starbyte 4Apply" - depăşirea a 4 milioane de dosare analizate! - 11/10/2017 11:36
- Daniel Mereuţă, Directorul General Optima: "Deschiderea unui nou birou regional la Braşov!" - 11/10/2017 10:31
- Quickmobile - Tudor Ţiboc: "Deschiderea unui espresso bar în Germania!" - 11/10/2017 07:53
- România: Schimbarea topului marilor proprietari de depozite, printr-o tranzacţie! - 11/10/2017 07:23
- LAPAR: Obligarea fermierilor de a accepta munca la negru! - 11/10/2017 07:18
- Autostrada Sibiu-Piteşti - Neexistentă, dar plagiată! - 11/10/2017 06:50
- România: Dispariţia bibliotecilor! - 11/10/2017 06:38
- Cluj-Napoca: Bosch - Inaugurarea unui Centru de Training! - 10/10/2017 09:01
- Numirea lui Sorin Olaru în Consiliul de Administraţie Teraplast! - 10/10/2017 08:38
- RCS&RDS: Finalizarea testelor VoLTE! - 10/10/2017 07:15
- Psihologul Laura Maria Cojocaru, recomandă: "Plânsul - o modalitate de vindecare a sufletului!" - 10/10/2017 05:50
- Directorul Medical Bio Ortoclinic, Iulia Belc: ”Atenţie la durerile de spate ale copiilor şi adolescenţilor!” - 09/10/2017 09:52
- Dreptul la transport feroviar, îl au şi studenţii cu vârsta de peste 26 de ani! - 09/10/2017 09:02
- Psihologul Alexandru Pleşea: “Scopul Educaţiei este să formeze copii fericiţi, mulţumiţi de viaţa lor!” - 09/10/2017 06:31
- Preşedintele Consiliului Judeţean: Semnarea contractului privind restaurarea Castelului din Răscruci cu fonduri europene! - 06/10/2017 09:23