Ma11122019

Last updateMa, 05 Noi 2019 4pm

Back Sunteți aici:Home Actual Actual Social IPHONE X: Cerere substanţială!

IPHONE X: Cerere substanţială!

iphone-x-tweetCu câteva zile înainte ca Apple să demareze precomenzile pentru mult-aşteptatul iPhone X, un studiu realizat de firma de brokeraj Bernstein arată o cerere substanţială, nu excepţională, pentru noul dispozitiv, aproximativ o treime din respondenţi intenţionând să cumpere telefonul.

În 12 septembrie, grupul informatic american Apple a prezentat noul iPhone X din segmentul premium, la 10 ani de la lansarea pe piaţă a primului smartphone, şi modelele iPhone 8 şi iPhone 8 Plus, versiuni îmbunătăţite ale actualelor modele de iPhone. Precomenzile încep în 27 septembrie iar modelul va fi comercializat din 3 noiembrie, la un preţ de 999 de dolari, fiind cel mai scump telefon mobil prezentat până acum de Apple.

Agitaţia privind lansarea iPhone X pare să fie mai ridicată decât intenţia de cumpărare, în condiţiile în care 48% din respondenţi au fost de acord că sunt "încântaţi de iPhone X", se arată în studiul realizat de Bernstein în rândul a 1.112 proprietari de iPhone-uri din SUA, Marea Britanie şi China.

"Loialitatea consumatorilor faţă de iPhone se menţine remarcabil de ridicată, în pofida plângerilor persistente privind preţurile mari, doar 3% din respondenţi declarând că următorul lor telefon nu va fi un iPhone", precizează Bernstein.

Luni, la Bursa de la New York, acţiunile Apple au urcat cu 0,5%, la 157 dolari. Anul acesta titlurile companiei americane au crescut cu aproape 40%.

Prin lansarea de noi modele Apple vrea să-şi învingă pe plan global rivalele din China şi Coreea de Sud, în competiţia dură de pe piaţa telefoanelor mobile inteligente.

Folosind pentru prima dată un ecran electroluminescent organic, iPhone X este echipat cu un ecran OLED de 5,8 inci şi dispune de tehnologii revoluţionare, inclusiv încărcare wireless, recunoaştere facială pentru a debloca telefonul, în timp ce butonul home este eliminat.


Principalul rival al Apple, grupul sud-coreean Samsung, a prezentat şi el un smartphone premium în format mare, Note 8, care va fi disponibil la comercializare la un preţ apropiat de 1.000 de dolari în SUA.

Sursa: capital.ro