Acord de parteneriat pentru derularea proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED)
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Luni, 06 Noiembrie 2017 13:51
- Scris de Cristina Vasiu Dordea
- Accesări: 890
Ministerul Educației Naționale (MEN) și partenerii desemnați au semnat luni, 6 noiembrie, un acord în vederea derulării proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED). Documentul a fost semnat de conducerea MEN și reprezentanții Institutului de Științe al Educației, Caselor Corpului Didactic din județele Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiș și din municipiul București, respectiv ai Inspectoratelor Școlare Județene Iași, Bihor și ISMB.
Prezent la eveniment, ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a subliniat relevanța și impactul CRED. „Este cel mai important și mai mare proiect dedicat formării cadrelor didactice. În egală măsură este un demers extrem de ambițios, atractiv inclusiv pentru colaboratorii noștri externi, prin urmare sper să fie implementat cu succes în următorii patru ani, conform parametrilor asumați”, a declarat ministrul Educației.
Mai exact, în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED) se va realiza abilitarea curriculară a 55.000 de cadre didactice (15.000 din învățământul primar si 40.000 din învățământul gimnazial) pentru a avea o abordare metodologică centrată pe competențe-cheie, în acord cu noul curriculum. În același timp se urmărește formarea profesorilor în vederea adaptării activităților de învățare la nevoile specifice ale fiecărui elev, inclusiv ale celor aflați în risc de abandon școlar.
În acest sens, vor fi alcătuite 2.750 grupe de profesori in toate județele și în Capitală care vor beneficia de 330.000 ore de formare la nivel național, implicând aportul a 900 de formatori. Se vor acorda subvenții de 600 de lei pentru toți cei 55.000 de participanții la cursurile de formare și 150 de premii pentru cadrele didactice generatoare de bune practici. De asemenea, vor fi elaborate 18 ghiduri metodologice care acoperă toate disciplinele prevăzute în noul plan-cadru pentru învățământul primar și gimnaziu, respectiv 7.200 de resurse educaționale deschise (RED) pentru toate disciplinele accesibile elevilor și cadrelor didactice. Acestea vor fi disponibile atât în centrele de resurse educaționale deschise (9), cât și pe o platformă on-line de e-learning.
În primele luni ale proiectului va fi facilitată în rândul decidenților și partenerilor educaționali abordarea curriculară unitară și coerentă, centrată pe competențe, cu scopul de a asigura oportunități egale pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, inclusiv cei reintegrați în programe de tip „A doua șansă”. Pentru atingerea acestui obiectiv, vor fi elaborate și utilizate resurse educaționale deschise relevante pentru aplicarea la clasă a noului curriculum pentru învățământul primar și gimnazial.
Prin intermediul activităților incluse în CRED, se are în vedere creșterea calității și relevanței activităților din școli cu populație vulnerabilă, ținta fiind reducerea ratei de părăsire timpurii a școlii, prin implementarea de proiecte inovative centrate pe dezvoltarea competențelor-cheie a cel puțin 2.500 de elevi, în contexte de învățare curriculare și extracurriculare stimultive si motivationale.
Realizarea de cercetări și studii tematice privind aplicarea noului curriculum din perspectiva dezvoltării competențelor-cheie, între care și documentul de politici educaționale „Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național”, precum și sprijinirea elevilor care aparțin grupurilor vulnerabile, sunt alte obiective importante ale proiectului. Bugetul alocat este de 196.586.777 lei prin finanțare din fonduri europene (POCU).
Articole similare:
Stiri noi:
- Aplicaţia WhatsApp: Descărcarea unei versiuni false de peste un milion de utilizatori! - 07/11/2017 09:28
- Marea Britanie: Ţara în care locuitorii îşi vor putea trimite bani prin Facebook Messenger! - 07/11/2017 09:14
- Blocarea cardurilor de sănătate - Probleme la sistemul informatic! - 07/11/2017 08:54
- Iulian Stanciu, CEO-ul eMAG: Achiziţionarea produselor cu transport gratis din China! - 07/11/2017 07:39
- Andra Tănăsescu: "Mersul la Psiholog – o Modă, o Ruşine sau o Salvare"?! - 07/11/2017 06:56
Stiri mai vechi:
- Puncte de colectare selectiva a deseurilor, amenajate in Cluj-Napoca - 06/11/2017 11:29
- Psihologul Lenke Iuhos: "Diferenţa dintre un zâmbet fals şi un zâmbet real"! - 06/11/2017 08:28
- Telekom Romania: Clasarea pe primul loc, pentru serviciile de date! - 06/11/2017 08:27
- Bucureşti - În topul celor mai ieftine oraşe din lume! - 06/11/2017 07:54
- BeKid: Lansarea noilor balansoare electrice cu telecomandă! - 06/11/2017 07:39
- Primii 70 de arbori cu balot din cei 1740 au fost plantați în curțile școlilor și pe străzile din Cluj-Napoca - 05/11/2017 09:19
- Scutirea monumentelor istorice de la plata impozitelor! - 03/11/2017 14:46
- OPTEX: Metode de protecţie împotriva mascării senzorilor de securitate! - 03/11/2017 10:03
- ELKO: Computere Panel "Moxa"! - 03/11/2017 08:20
- România: Lansarea celor mai rezistente telefoane din lume! - 03/11/2017 08:13
- România: Multinaţionalele - Dezvoltarea Economiei Locale! - 03/11/2017 07:49
- Dispariţia medicului de familie la un sfert dintre români! - 03/11/2017 07:25
- Amazon: Populaţie mai mare decât Islanda! - 03/11/2017 07:08
- Curtea de Apel Alba Iulia angajeaza specialist IT pentru Judecătoria Petroşani - 02/11/2017 14:16
- Ave Maria - concert special de Luminație în Cimitirul Central Cluj-Napoca - 02/11/2017 14:07