Delegație olandeză în vizită la Consiliul Județean
- Detalii
- Categorie: Diverse
- Publicat: Marți, 28 Noiembrie 2017 16:23
- Scris de Business Forum
- Accesări: 652
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit marți, 28 noiembrie 2017, vizita consulului onorific al Regatului Țărilor de Jos, domnul Wouter Reijers, care a venit însoțit de noul atașat economic al Ambasadei, domnul Wijnand Marchal, aflat pentru prima dată în județul Cluj.
Scopul acestei vizite l-a reprezentat identificarea modalităților prin care mediul de afaceri olandez se poate implica atât în ceea ce privește demararea de investiții noi, cât, mai ales, continuarea celor deja începute, atât din zona privată, cât mai ales din sfera publică. În acest sens, domnul Wijnand Marchal a menționat faptul că există numeroase cereri din partea firmelor olandeze de a investi în domeniile în care Consiliul Județean este interesat, respectiv edificarea infrastructurii medicale, dezvoltarea sectorului agricol sau identificarea de tehnologii inovatoare pentru gestiunea eficientă a deșeurilor și a purificării apei.
Având în vedere interesul manifestat de partea olandeză, domnul Vakar Istvan a subliniat interesul forului administrativ județean pentru întărirea relațiilor de colaborare dintre cele două părți, expertiza olandeză putând reprezenta un atu pentru rezolvarea anumitor situații punctuale cu care se confruntă administrația județeană în acest moment.
Nu în ultimul rând, domnul Vakar Istvan a transmis părții olandeze faptul că investițiile pe care Consiliul Județean le derulează în acest moment, respectiv modernizarea rețelei de drumuri județene și a infrastructurii aeroportuare, extinderea și modernizarea rețelei de alimentare cu apă potabilă, susținerea sistemului de clustere sau amenajarea de noi parcuri industriale, reprezintă proiecte care contribuie la identificarea Clujului drept capitală incontestabilă a Transilvaniei, un spațiu deschis tuturor investitorilor care doresc să aducă un plus valoare comunității de aici. sursa: hotnews.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- Aeronavă TAROM, blocată în Frankfurt din cauza condiţiilor nefavorabile ale vremii - 04/12/2017 07:30
- Detalii importante despre accidentul din Galati, ieşite la iveală - 04/12/2017 06:57
- ”Permis pentru viitor”, posibilitate oferită tinerilor din medii defavorizate de către MOL România - 29/11/2017 12:53
- O firmă importatoare de îmbrãcãminte din Turcia prejudiciazã bugetul cu circa 45 de milioane de lei - 29/11/2017 12:21
- Sfaturile Axis Communications pentru sărbători în siguranţă - 29/11/2017 11:58
Stiri mai vechi:
- OPTEX – Parte importantă a culturii pentru securitate - 28/11/2017 11:24
- În curând se lansează ediția a IX-a Food Mania simultan cu aplicația - 29/09/2017 00:24
- Înscrieri pentru LIM - Less is More 2018 - 11/09/2017 11:49
- Calatoria pasării Kingfisher din Franţa în Marea Britanie prin Tunelul de sub Canalul Mânecii - 29/08/2017 13:16
- O pasăre Kingfisher a călătorit din Franţa în Marea Britanie prin Tunelul de sub Canalul Mânecii - 29/08/2017 13:11
- CUM VA FI VREMEA ÎN TARA ÎN INTERVALUL 28 AUGUST – 10 SEPTEMBRIE 2017 - 28/08/2017 12:53
- Planul României de a reduce până la 40% din rețeaua feroviară este unic în UE, în cel mai rău sens posibil dupa opinia europarlamentarul Michael Cramer: - 15/08/2017 12:12
- Confesiuni ale fondatorului Untold: boala năucitoare care l-a făcut să renunțe la tot - 01/08/2017 13:36
- Noi zone cu acces Wi-Fi sunt disponibile pentru clujeni si turisti - 24/07/2017 12:08
- O NOUĂ APRECIERE INTERNAȚIONALĂ: ALBA IULIA PREMIATĂ LA EPSA 2017 MAASTRICHT PENTRU PROIECTUL PILOT DE SMART CITY 2018 - 10/07/2017 12:40
- Traseele montane din județul Cluj, pregătite pentru vizita turiștilor - 09/07/2017 12:52
- Schimbare dramatică a climei în Europa analizată de o cercetătoare de la UBB - 20/05/2017 12:22
- Indicatoare multilingve la intrările in Cluj-Napoca - 16/05/2017 12:10
- PRIMA EDIȚIE „HEALTH SPEAK UP” ȘI-A ALES CÂȘTIGĂTORII - 16/05/2017 11:48
- Piata Unirii - lucrarile pe latura de Vest se apropie de finalizare - 14/05/2017 13:17