Noul preşedinte al Eurogrupului, ales de zona euro
- Detalii
- Categorie: Diverse
- Publicat: Marți, 05 Decembrie 2017 09:31
- Scris de Business Forum
- Accesări: 604
Miniştrii de Finanţe din zona euro vor alege luni noul preşedinte al Eurogrupului, persoană care se va ocupa, printre altele, şi de finalizarea proiectelor de reformare a zonei euro, transmite AFP.
Patru din cei 19 miniştrii de Finanţe din zona euro sunt în mod oficial candidaţi la postul ocupat în prezent de olandezul Jeroen Dijsselbloem, unul dintre posturile cheie cele mai dorite din Uniunea Europeană: portughezul Mario Centeno, considerat de altfel drept favorit, letona Dana Reizniece-Ozola, slovacul Peter Kazimir şi luxemburghezul Pierre Gramegna.
Ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate, preşedintele Eurogrupului prezidează reuniunile lunare ale miniştrilor de Finanţe din zona euro, reuniuni ale căror obiectiv principal este coordonarea politicilor economice naţionale.
Postul de preşedinte al Eurogrupului este una din acele poziţii importante la Bruxelles, alături de cele de preşedinte ale celor trei mari instituţii UE: Jean-Claude Juncker (Comisia), Donald Tusk (Consiliul), Antonio Tajani (Parlamentul) şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.
Cu prilejul procedurii de alegere, prevăzută a se desfăşura luni după-amiază, fiecare ministru de Finanţe va avea la dispoziţie un vot la fiecare tur de scrutin. Primul candidat care va strânge 10 voturi din 19 va fi declarat câştigător.
"Mă aştept ca lucrurile să fie decise în două sau trei tururi", a spus o sursă europeană, candidaţii fiind liberi să se retragă din cursă în funcţie de numărul de voturi primite.
Pe de altă parte, este posibil ca miniştrii de Finanţe din zona euro să ajungă la un consens în cursul discuţiilor astfel încât să nu mai fie nevoie de o procedură de votare.
Portughezul Mario Centeno, care s-a prezentat luni drept "candidatul consensului", pare a priori candidatul cu cele mai mari şanse pentru a-i succeda în funcţie olandezului Jeroen Dijsselbloem. Portughezul beneficiază deja de sprijinul Spaniei, Italiei şi Greciei. De altfel, premierul portughez, Antonio Costa, pare încrezător în şansele de succes ale lui Centeno. "Din contactele prealabile pe care le-am avut putem confirma că guvernele din diferite regiuni din Europa şi diferitele familii politice consideră adecvată candidatura portugheză", a spus premierul portughez.
Novice în politică la intrarea sa în Guvern în 2015, Mario Centeno, un profesor de economie în vârstă de 50 de ani fără afiliere politică, a devenit rapid o voce influentă în Executivul portughez. Centeno este descris uneori drept de centru sau liberal datorită poziţiilor sale în favoarea unei mai mari flexibilităţi a pieţei muncii. De asemenea, culoarea politică a Guvernului de la Lisabona ar putea să fie un atu pentru Mario Centeno, socialiştii revendicând postul de preşedinte al Eurogrupului pentru a menţine un echilibru între stânga şi dreapta în fruntea principalelor instituţii europene.
Indiferent de cine va fi noul preşedinte al Eurogrupului, deţinătorul acestei poziţii va trebui să conducă lucrările pentru reformarea zonei euro, un subiect asupra căruia statele membre au avut numeroase discuţii în ultimele luni. Finalizarea uniunii bancare, dotarea zonei euro cu un buget propriu şi simplificarea regulilor bugetare europene, sunt subiectele care divizează statele din zona euro. sursa: capital.ro
Articole similare:
Stiri noi:
- 'Prima Casă' s-a îndepărtat de la scopul său de program social - 05/12/2017 09:08
- C.O.T.A.R. - consternare faţă de reacţiile unor lideri politici de dreapta - 05/12/2017 08:51
- Atenţie sporită în această perioadă! Meteorologii trag un semnal de alarmă. - 05/12/2017 08:38
- "Diamantul păcii" din Sierra Leone a fost vândut cu 6,5 milioane de dolari - 05/12/2017 08:22
- Indicele ROBOR a ajuns luni la cel mai mare nivel din octombrie 2014, 2.21% - 05/12/2017 08:10
Stiri mai vechi:
- China va detrona SUA din poziţia de cel mai mare importator mondial în următorii cinci ani - 05/12/2017 07:17
- Ambasada SUA din Rusia va relua unele servicii de acordare a vizelor - 05/12/2017 07:06
- Cum deschizi un business în Statele Unite? - 04/12/2017 13:00
- Prejudiciu de 2,5 milioane euro, cauzat prin fraudă cu electronice și electrocasnice - 04/12/2017 12:52
- Racheta lansată de Coreea de Nord, văzută de la bordul unui avion de linie - 04/12/2017 09:22
- Cine se clasează în top 10 cei mai bogaţi români în 2017? - 04/12/2017 08:35
- Zonă afectată de cutremur în România - 04/12/2017 08:04
- Aeronavă TAROM, blocată în Frankfurt din cauza condiţiilor nefavorabile ale vremii - 04/12/2017 07:30
- Detalii importante despre accidentul din Galati, ieşite la iveală - 04/12/2017 06:57
- ”Permis pentru viitor”, posibilitate oferită tinerilor din medii defavorizate de către MOL România - 29/11/2017 12:53
- O firmă importatoare de îmbrãcãminte din Turcia prejudiciazã bugetul cu circa 45 de milioane de lei - 29/11/2017 12:21
- Sfaturile Axis Communications pentru sărbători în siguranţă - 29/11/2017 11:58
- Delegație olandeză în vizită la Consiliul Județean - 28/11/2017 14:23
- OPTEX – Parte importantă a culturii pentru securitate - 28/11/2017 11:24
- În curând se lansează ediția a IX-a Food Mania simultan cu aplicația - 29/09/2017 00:24